Vasile TUDOR:
Obezitatea apare atunci când echilibrul energetic al organismului este afectat printr-un surplus de calorii peste rata de consum energetic care asigură un regim normal de activitate fizică şi mentală.
Acumularea de grăsime în celulele adipoase este determinată în principal de o alimentaţie în exces, mai ales când este asociată cu sedentarismul, dar poate fi cauzată şi de unele medicamente (antidepresive, contraceptive, corticosteroide) sau chiar de modificări endocrine în situaţii de excepţie, precum sarcina, boala Cushing, adenomul Langerhans, sindromul adiposogenital, hipertiroidia. Fiziologia ţesutului adipos este complexă, având un rol important în reglarea asimilării de acizi graşi şi trigliceride circulante, sinteza endogenă a gliceridelor plecând de la glucoză, catabolismul acizilor graşi etc. Obezitatea este o afecţiune gravă, care marchează civilizaţia modernă, fiind un factor de risc pentru diabet zaharat tip II, arteroscleroză, hipertensiune, infarct sau atac cerebral, impotenţă, gută, calculi renali. Aprecierea obezităţii se poate face prin indicele de masă corporală IMC=m/h2, unde m este masa în kilograme, iar h este înălţimea în metri. Valorile optime pentru IMC sunt în jur de 23 pentru bărbaţi şi 22 pentru femei. Dacă IMC-ul depăşeşte 25, atunci persoana în cauză suferă de obezitate. Educaţia alimentară este o măsură eficientă de prevenire şi combatere a obezităţii dacă este înţeleasă ca o adaptare la un mod sănătos de viaţă şi nu ca o dietă restrictivă. Elaborarea unui program nutriţional optim este personalizată, deoarece fiecare individ este unic prin zestrea ereditară, traiectoria socio-culturală şi istoria sa medicală. Obiectivele terapiei nutriţionale se stabilesc în funcţie de excesul ponderal, existenţa unor complicaţii, sex, vârstă etc. În ultimă instanţă, scopul terapiei îl constituie aducerea şi păstrarea greutăţii corporale în limite acceptabile prin regim hipocaloric, normoprotidic, hipocaloric şi uşor hiperglucidic. Este recomandat ca aportul glucidic să fie reprezentat cu precădere de hidrocarbonate complexe, deoarece glucidele simple stimulează secreţia de insulină, ducând la hipoglicemie. Medicul nutriţionist nu trebuie să exagereze prin interzicerea unor alimente hipercalorice, ci să recomande consumul acestora în cantităţi cât mai mici. O alimentaţie sănătoasă asigură organismului nu numai principiile majore ci şi necesarul de microelemente şi vitamine prin introducerea în meniu a legumelor şi fructelor proaspete. Regimul normoproteic bogat în fibre alimentare complexe este benefic pentru sănătatea organismului. Cercetările medicale au arătat că regimurile alimentare cu continut redus de carbohidraţi (dieta Atkins, The Zone, Sugar Buster) sunt mai eficiente pe termen lung pentru slăbire decât cele conţinut caloric scăzut (800-1200 cal/zi), fiind la modă printre persoanele obeze. Pe de altă parte un regim de viaţă sănătos de viaţă presupune activitate fizică de intensitate moderată pentru tonifierea organismului şi arderea grăsimilor. Pot exista diverse opţiuni, de la exerciţiile fizice efectuate într-un club de fitness, la plimbări în compania prietenilor, jogging, dans, înot, mersul pe biciletă etc. Pentru determinarea greutăţii ideale teoretice se pot folosi formulele propuse de Lorentz:
* GIT=(h-100)-(h-150)/4, pentru bărbaţi
* GIT=(h-100)-(h-150)/2, pentru femei
unde valoarea înălţimii h se exprimă în centimetri.
Dacă dieta şi exerciţiile fizice nu dau rezultatele aşteptate, atunci se trece la medicaţie adjuvantă şi chiar la terapia chirurgicală în cazul existenţei unor complicaţii. Medicamentele antiobezitate acţionează fie prin scăderea senzaţiei de foame, fie prin diminuarea capacităţii aparatului digestiv de absorbţie a substanţelor nutritive. Tratamentul chirurgical al obezităţii este indicat atunci când IMC este mai mare de 35, mai ales în cazul unor complicaţii metabolice, precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială sau afecţiuni osteo-articulare. Numai cadrele medicale sunt în măsură să aleagă procedura optimă dintre diversele tipuri de intervenţii chirurgicale cunoscute în prezent pentru tratamentul persoanelor supraponderale.
Faţă de procedurile restrictive (bandaj gastric prin inel de silicon ajustabil, gastroplastia verticală calibrată cu ajutorul unui stapler liniar), în care se limitează ingestia de alimente solide şi se induce rapid senzaţia de saţietate, în procedurile malabsorbative (by-pass gastric, diversia biliopancreatica) se efectuează o şuntare a unor elemente ale aparatului digestiv cu diminuarea în consecinţă a capacităţii de transfer în sistemul circulator a substanţelor nutritive. Posibilitatea apariţiei pe termen lung a unor efecte secundare, determină pe medicii responsabili să evite unele tehnici medicale, precum : by-pass jejuno-ileal, fixarea maxilo-mandibulară (jaw wiring), liposucţie.