Vasile TUDOR:
Organismul uman este cel mai complex sistem biologic cunoscut, organizat pe nivele
ierarhice cu o funcţionare unitară care se autoreglează în condiţii normale. Subscriu la părerea lui Protagoras că “Omul este măsura tuturor lucrurilor” cu menţiunea că se impune deplasarea accentului de la conotaţia filozofică la cea biologică. Procesul de îmbătrânire, finalizat prin moarte nu reprezintă o fatalitate, ci capătă o nouă semnificaţie în devenirea materiei vii în care programul pentru sine, de supravieţuire a indivizilor, este subordonat programului pentru grup, de supravieţuire şi dezvoltare a speciilor. Din fericire, trecerea anilor nu afectează profund psihicul uman, pentru că îmbătrânim cu trupul, dar rămânem eficienţi în gândire şi sentimente. Obiectivul fundamental pentru medicina preventivă este ca omul să fie scutit de suferinţă prin menţinerea stării biologice în limite acceptabile.
Cercetările actuale au pus în evidenţă posibilităţile remarcabile ale celulelor stem în regenerarea unor ţesuturi cu leziuni şi tratarea unor boli. De exemplu, unele afecţiuni ale sângelui sunt tratate cu celule stem obţinute din măduva roşie a donatorului sau din cordonul ombilical al unui nou-născut compatibil. În perspectivă, băncile de sânge conservat prin refrigerare, pot asigura necesarul de celule stem utilizate în scop terapeutic şi pentru cercetare. Spre deosebire de celulele somatice obişnuite, care sunt specializate şi se reproduc prin celule de acelaşi tip, stem cells (celule suşă, matcă, tulpină) sunt pluripotente, mai precis, în anumite condiţii, pot da naştere la oricare din cele 220 de celule diferite existente în organism. Primul stadiu în dezvoltarea embrionară începe cu formarea celulelor stem pluripotente, din care, prin diviziune şi citodiferenţiere, apar diverse ţesuturi şi organe pentru viitorul fetus. Rezerva de celule stem a organismului se află în măduva roşie, dar astfel de celule se pot găsi şi în inimă, creier, plămâni etc. Încă din 1980, cercetătorii au prelevat celule stem embrionare de la şoarece pentru experimentele de laborator, iar în 1998 au fost obţinute pentru prima dată din embrioni umani culturi de celule stem. Producerea embrionilor se face prin fecundarea ovulului de către un spermatozoid sau prin clonare. Fecundarea ovului de către un spermatozoid se face pe cale naturală (in vivo) sau pe cale artificială (in vitro). În tehnica clonării, se înlocuieşte nucleul unui ovul cu nucleul extras dintr-o celulă somatică obţinâdu-se astfel o copie care poartă întreg materialul genetic al donatorului de nucleu. Următorul pas este stimularea chimică sau electrică pentru multiplicarea şi formarea embrionului noii fiinţe. Aşa au procedat scoţienii care în 1997 au obţinut celebra oaie Dolly. Un embrion de circa 3-5 zile, în faza de blastocit, poate conţine circa 100 de celule stem. Pentru experimente sau în scop terapeutic se extrag din blastocit celule stem care se cultivă în eprubete cu soluţii bogate în nutrienţi . În acest mediu favorabil, se dezvoltă linii cu milioane de celule stem. Utilizarea embrionilor ca surse de celule stem pluripotente implică probleme serioase de etică medicală, care au generat controverse aprinse printre oamenii de ştiinţă, politicieni şi reprezentanţi ai bisericii. După unele opinii, a sacrifica un embrion este o crimă. Acest verdict este greu de combătut, mai ales că ştiinţa actuală nu poate preciza când un embrion are suflet. Orice s-ar zice, celulele stem reprezintă o provocare pentru cercetarea aplicativă, la care nu se poate renunţa cu uşurinţă pentru că omul este curios din fire, iar demersul cognitiv are resorturi interne nebănuite în stabilirea adevărului. Disputa ar putea fi atenuată prin utilizarea celulelor stem adulte, însă acestea sunt greu de extras din organism şi de manipulat în laborator. O speranţă în acest sens este dată de echipa de cercetători condusă de profesorul de biologie Harvey Lodish, care a reuşit multiplicarea de 30 de ori a unei celule stem adulte în afara organismului.
