L.D. CLEMENT:
Precum odinioară geamgiii sau reparatorii de umbrele, un ins cu o căruţă trecu în
câteva zile prin cartier strigând din toate puterile: Aaaavem cartofi! N-a părut a face mare vânzare, însă cel puţin, dacă nu se va fi ştiut de prin alte surse, mai mult sau mai puţin autorizate, în privinţa barabulelor este un an bun: aaaavem cartofi! Prilej de părelnică mulţumire pentru consumatorii mari, medii şi mici, prilej mai curând de nemulţumire pentru producătorii mari, medii şi mici; din cauza preţului, fireşte. Fiindcă aşa se întâmplă: dacă anu-i prost, e rău fiindcă nu-s barabule (bune) destule; dacă-i anul bun, e rău că pe ele ţi se oferă un preţ mic şi e rău că ai atâtea încât nici nu mai ştii pe unde să le vinzi. Cumpărătorii (angrosişti) presează să-şi ia barabule cu 0,3-0,4 lei/kg; producătorii (sau primii lor mijlocitori din preajma tarlalelor) n-ar scăpa, la vremea asta, de bunătate de barabule (albe, de consum) cu mai puţin de 0,5-1 lei/kg; dacă se poate, la negru. Oricum, e suficient să cercetezi doar puţintel piaţa cartofului de anul acesta pentru a te lămuri că foarte mulţi vând, iar foarte puţini cumpără. Şi nu trebuie să investighezi prea mult pentru a afla că şi în acest an bun al barabulelor di pi la noi, în România se importă cartofi: în primul rând pentru a fi comercializaţi cu amănuntul în marile lanţuri comerciale, pe alocuri pentru industrializare, chiar şi pentru alte nevoi; din (enumerarea nu va însemna şi o ierarhizare) Turcia, Grecia, Egipt, Germania, Olanda (ultimele, mai ales sămânţă). Românii sunt printre europenii mari consumatori: 92,2% kg/ locuitor (depăşiţi doar de portughezi, irlandezi şi englezi). Însă de ce nu-i rost să facă afaceri cu propriii cartofi?! Fiindcă, la modul general, se pare că nu se întrunesc câteva condiţii: contract (eventual şi precontract), acte, soi/ calibru/ calitate, termen. Iar de explicat cam de ce se întâmplă astfel, nu încape atâta vorbă aici…
