Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” Suceava şi Asociaţia de ajutorare a tinerilor şi copiilor proveniţi din casele de copii “PROTIN” Suceava au pus bază unui studiu de caz, care s-a crezut la început a fi unul uşor, dar timpul a demonstrat că poate fi fatal. Ca cetăţeni suceveni sperăm să se schimbe ceva în administraţia publică locală şi suceveană, în comportamentul celor care ne conduc decizional, financiar, material şi informaţional, însă s-au dovedit “incompetenţi”, ba mai mult, foarte buni în arta „minciunii”, am crezut la început că sunt corecţi, că vor respecta legi şi că vom avea parte de corectitudine, transparenţă în ceea ce priveşte accesul la o locuinţă.
În condiţiile în care tinerii nu îşi pot permite o locuinţă decentă, care să le asigure un confort minim, autorităţile locale, judeţene şi naţionale nu au putut rezolva eficient această problemă. Proiectele desfăşurate de instituţiile cu atribuţii în domeniu nu asigură necesarul de locuinţe pentru majoritatea tinerilor, iar modalităţile de obţinere a acestor locuinţe sunt birocratice şi duc la corupţie, sau la cazuri de suicid.
Pentru a-şi întemeia o familie, pentru a creşte un copil, pentru a pune bazele unei cariere profesionale, tinerii au nevoie de o locuinţă. Numărul redus de spaţii locative acordate în regim de chirie de către autorităţile locale, dificultăţile la acordarea terenurilor de locuinţe, lipsa banilor pentru ridicarea de locuinţe pe aceste terenuri, birocraţia şi corupţia din sistemul de distribuire a locuinţelor construite de ANL, sunt cauze care creionează dimensiunile grave ale acestei probleme. Efectele negative ale acestei probleme sunt dezvoltate de: lipsa de interes a clasei politice faţă de nevoile tinerilor, lipsa unui dialog între aceştia şi autorităţi, dificultatea de a obţine a un loc de muncă bine plătit, condiţiile restrictive de acordarea de către bănci a creditelor pentru cumpărarea de locuinţe. În aceste condiţii, cererea de locuinţe este cu mult peste numărul de locuinţe construite. În plus, autorităţile locale şi judeţene nu asigură o repartizare corectă a acestor locuinţe pentru tineri.
Mediul familial este afectat cu prioritate, în condiţiile în care este dificil pentru un tânăr să se întreţină şi să crească un copil. Nesiguranţa socială pe care lipsa unei locuinţe decente o dezvoltă, determină creşterea numărului de comportamente nefireşti în rândul tinerilor, de la consumul ridicat de droguri la violenţa în familie sau la consumul de alcool. De asemenea, tinerii sunt nemulţumiţi de autorităţile şi instituţiile statului atât la nivel local cât şi central, ceea ce îi determină să plece în străinătate. Plecarea masivă afectează structura pe vârstă a populaţiei şi gradul de modernizare a societăţii româneşti.
Autorităţile administrative locale şi centrale gestionează acordarea de locuinţe sociale, a terenurilor pentru construirea unor locuinţe sau a locuinţelor construite prin ANL. Funcţionează birocratic şi corupt, promovează interesele celor aflaţi în conducere sau a celor apropiaţi clasei politice, fără să amelioreze situaţia dificilă a tinerilor cu probleme.
În condiţiile în care priorităţile clasei politice sunt cele legate de menţinere în Uniunea Europeană în 2011, problema lipsei locuinţelor pentru tineri nu îşi va găsi o rezolvare practică, eficientă şi completă, într-o perioadă scurtă de timp.
Această problemă a locuinţelor este strâns legată de plecarea tinerilor în străinătate, proces care se amplifică continuu şi care a atins cote alarmante.
De asemenea, fără un program coerent de îndepărtare a corupţiei şi a clientelismului din domeniul atribuirii de locuinţe, o rezolvare eficientă şi corectă nu se va realiza. La presiunile instituţiilor Uniunii Europene, se vor pune în aplicare programe finanţate din fonduri europene, care să îmbunătăţească nivelul de trai al tinerilor din Judeţul Suceava şi implicit România.
Am vorbit despre înregimentarea politică a tinerilor de-a îşi păstra tăcerea atunci când scot din buzunare sume consistente la obţinerea locuinţelor. Nimeni nu vrea să se implice în aceste situaţii de teama de a nu-şi pierde contractul încheiat cu primăriile din judeţ, iar atunci când o fac este prea târziu. Tinerii plătesc şi se mulţumesc cu locuinţa obţinută. Ne întrebăm ce sume trebuie să dăm comisiei de atribuire a locuinţelor sociale sau de tip ANL din Municipiul Suceava? Ce gest trebuie să facem să putem să-i convingem că suntem săraci şi că avem nevoie de locuinţe pentru a ne integra în societate şi nu în mormânt?
La aceste întrebări am găsit răspunsuri pe măsură. Atât Primăria Municipiului Suceava, cât şi Consiliul Judeţean Suceava sau alte instituţii sucevene cu rol de atribuire a unor fonduri în obţinerea unei locuinţe au rămas „depăşite” de problema acordării locuinţelor tinerilor din categoria cea mai vulnerabilă a societatăţii cea a „tinerilor postinstituţionalizaţi”. Ne mulţumim cu acest material şi chiar dacă nu vom obţine locuinţa mult visată pentru întemeierea unei familii deja existente. Le amintim edililor suceveni că sărăcia nu poate fi înregimentată politic, cumpărată sau vândută. Ea există, trebuie ajutată şi combătută cu legi existente pe care vă rugăm să le respectaţi trecând peste amabilităţile de care daţi dovadă.
Să-i minţiţi pe tineri fie bogaţi sau săraci, fie din partide sau din ONG-uri, fie de etnie romă, ucraineană, polonă, rusă sau română este dureros. În acest sens rugăm cotidianul dumneavoastră să prezinte situaţia ca fiind una reală prin documente care să ateste faptul că „birocraţia” există şi continuă la nivel de judeţ.
Comunicat de presă: Tinerii orfani, plimbaţi din uşă-n uşă pe la instituţiile publice sucevene şi integraţi în mormânt!
Publicat luni, 8 august 2011 de clement.media. Categorie: agora.
1 2
2 comentarii la “Comunicat de presă: Tinerii orfani, plimbaţi din uşă-n uşă pe la instituţiile publice sucevene şi integraţi în mormânt!”
Comentariul dvs.
ClementMedia.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Este trist ca acesti tineri nu pot sa-si cladeasca un viitor. Este de felicitat studiul lor si curajul de a spune lucrurilor, dar ma tem sa nu se intoarca tot raul impotriva lor. Clasa politica ii va taxa pentru curajul lor. Tinerilor le urez succes in actiune.
Mii de multumiri Domnului redactor adjunct al Cotidianului Crai Nou pentru sprijinul acordat tinerilor postinstitutionalizati la obtinerea locuintelor ANL sau sociale din Municipiul Suceava.