În contextul manifestărilor dedicate de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” lui Traian Chelariu (1906-2011), la 105 ani de la naştere, joi, 21 iulie a.c., de la ora 11, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, va avea loc manifestarea intitulată „Incursiune în opera lui Traian Chelariu – Documente inedite”. Pe această temă va conferenţia prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, critic literar, decanul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Printre altele, universitarul Mircea A. Diaconu a semnat prefeţele volumelor „Strada Lebedei no.8, Pagini de jurnal” (ed. Paideia, Bucureşti, 2002) şi „Zilele şi umbra mea, pagini de jurnal”, vol. I şi II, plus indicele de nume (ed. Ideea Europană, Bucureşti, 2010). (L.D.C.)
„Documente inedite”: Mircea A. Diaconu, despre Traian Chelariu
Comentariul dvs.
ClementMedia.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!