> Asigurări. Vă previn: textul următor nu e de râs, ci mai degrabă de plâns, de deplâns, pentru că relevă deruta, lipsa de informare şi de control a oricărui român care încheie azi o asigurare, indiferent de felul ei, indiferent de firma asigurătoare. Aşadar: un tip care tocmai încheiase o asigurare de pensie privată – facultativă –, „garnisită” de societatea care l-a „agăţat” cu o ademenitoare asigurare de deces, a simţit nevoia să adreseze, post-factum, o timidă scrisoare firmei respective. Scrisoarea suna cam aşa: „Vă cer un sfat sincer, de vreme ce eu, oricum, am semnat poliţa: oare ar fi mai bine pentru mine să mor mai repede – încasând astfel, prin moştenitori, o indemnizaţie substanţială de deces la care nu am contribuit cu bani –, ori să mă străduiesc să mai trăiesc până la vârsta de pensionare, fără a fi sigur că îmi voi putea achita ratele lunare, fără a vorbi despre faptul că pot muri în cei 15 ani până la pensionare. Situaţie în care aş câştiga doar prima de deces, pierzând, oricum, banii cotizaţi…”. Dacă găsiţi aici motiv de râs, aveţi un umor cu totul negru…
> Country (living). „Viaţa la ţară” – arată sondajul efectuat de revista engleză cu acelaşi nume – stimulează activitatea sexuală a celor ce o aleg ca alternativă la traiul în marile aglomerări urbane. Între „stimuli” sunt numiţi aerul curat, hrana sănătoasă, nivelul scăzut de stres, efortul fizic, precum şi oportunitatea de a petrece mai mult timp în natură, alături de cei dragi. Observaţia îi vizează pe cei care au ales „schimbarea” locului de domiciliu, nu pe fermieri ori pe cei născuţi şi crescuţi în mediul rural.
> Durere. Care ar putea fi cele mai rele suferinţe fizice? Durerea de gât a unei girafe? Cea de picioare a unui miriapod? Ori apariţia celui de-al treilea testicul la un bărbat? A, uitasem să precizez: în talpa piciorului…
> Gheorghiu (Virgil). „Poetul lui Hristos şi al României”, preot, scriitor, reporter în războiul antisovietic. Va demasca şi din traumatizantul său exil francez postbelic, în romanele şi „Memoriile” sale (apreciate de Alain Peyrefitte ca „adevărate imne ale libertăţii umane”) atrocităţile bolşevicilor „în România ocupată după 23 august 1944 şi transformată de la un capăt la altul în ocnă, în temniţă, în proprietatea ocupantului. Ocupantul sovietic face ce crede el de cuviinţă în proprietatea lui”, iar „românii sunt trataţi ca nişte vite de către ocupant şi de temnicerii străini ajunşi cu blindatele Armatei Roşii”. Reportajele de front din Bucovina şi Basarabia îi vor atrage autorului celebrei „Ora 25” (operă pe care Mircea Eliade, entuziasmat, o considera „una dintre cele mai bune cărţi ale generaţiei noastre din toate ţările” şi care va fi ecranizată, cu Anthony Quinn în rolul unui… ţăran român) denigrări şi procese având ca suport logistic traducerile din „Ard malurile Nistrului” – considerate abuziv ca texte fasciste şi antisemite. Această campanie va aduce deservicii exilului românesc şi în special lui Vintilă Horia, forţat să refuze Premiul Goncourt care i s-a acordat în 1960 pentru „Dumnezeu s-a născut în exil”.
> Morcov. („în fund”). E arhicunoscută expresia ce exprimă, neaoş, o stare de emoţie, de disconfort psihic. Iată că un croat în vârstă de 30 de ani a experimentat sintagma la modul concret, fizic. „Mă jucam cu iubita mea, când morcovul s-a rupt” a explicat, printre grimase de durere, bărbatul. Medicii din magnificul oraş Dubrovnik i-au extras „jucăria”, dar l-au obligat să achite cash operaţia, deoarece asigurătorul nu o poate face, nefiind vorba nici de un accident de muncă, nici de o boală. După o scurtă criză de nervi – scrie „Slobodna Dalmacija” –, pacientul a plătit „extracţia” şi a plecat bombănind. Aş putea spune că deşi i-a fost scos, bărbatul ghinionist a rămas, totuşi, cu „morcovul în…”.
> Piuă. Tradiţională instalaţie în care se îndeseau ţesăturile prin baterea lor cu maiul. De aici expresia ”a bate apa în piuă”.
> Risipitor. Cea mai la îndemână definiţie a bărbatului risipitor mă trimite la acela care împrăştie averea moştenită ori agonisită la bar, la bordel ori la jocurile de cărţi, de noroc… Dar, statistic, cei mai mari perdanţi rămân cei care joacă totul pe un pariu, pe o miză totală, cu doar două soluţii posibile. Ăştia rămân nevindecabili, cum ne arată nerăbdarea unui proaspăt mire de a paria – pe un milion! – cu un cavaler de onoare că juna şi iubita lui mireasă este virgină. Nu am cum şti dacă replica promptă a tinerei neveste l-o fi „vindecat” pe bărbat de patima pariurilor: nici nu te-ai însurat bine cu mine şi deja văd că arunci banii pe fereastră!
> Supravieţuire. Nu este niciodată sigur că acei care provoacă schimbarea îi vor supravieţui (altfel nu ar mai exista eroi şi martiri). Dar e evident că supravieţuitor va fi acela care înţelege şi acceptă schimbarea.
> Şomer (tehnologic). Ca şi pe ţesătorii manuali ai secolului XVIII – deveniţi inutili datorită inventării războiului de ţesut –, pe mine m-a scos la şomaj tot revoluţia tehnologică… Aşa mi se confesează un fost coleg de liceu, pe care-l mai „cinstesc”, aleatoriu, la o crâşmă îmbâcsită din zona Pieţei Mari. Pe mine, de pildă, zice amicul, m-au scos pe „tuşă”: la serviciu, sistemul informatic modern, iar acasă vibratorul dăruit nevestei de amantul ei (dovadă că, iată, până şi „impostorul” s-a săturat de ea, i-aş fi zis, dar nu am îndrăznit…). Nu ştiu care din cei doi bărbaţi cumpără bateriile pentru „sex toy”…
> Trecut. Treziţi-vă! Smulgeţi-vă repede din mrejele lui. Trecutul nu există, nu mai trebuie să conteze. A trăi, a te refugia în trecut, înseamnă a fi un cadavru ce respiră, o fiinţă încă vie, care nu aşteaptă decât să moară.
> Vin americanii?! (nu, dar îi trimit, iar, pe ruşi…). V. Musatov, fost adjunct al Secţiei Internaţionale a C.C. al P.C.U.S. între 1984 şi 1991, a declarat recent revistei „Vocea Moscovei”, referitor la refuzul lui Gorbaciov de a interveni militar în România, în decembrie 1989: „S-a ajuns până acolo că, atunci când la Bucureşti se duceau lupte, americanii ne-au propus să introducem trupe, însă ambasadorul nostru la Washington şi adjunctul ministrului rus de Externe le-au spus ferm că Uniunea Sovietică nu va face acest lucru”. Ruşine yankei, de mii de ori, ruşine! Când mă gândesc la rezistenţa românească din munţi ori din universităţi şi edituri, amăgită otrăvitor de promisiunile voastre mincinoase de după 1947…
Cezar STRATON