Camelia SIMA:
Pe dealurile însorite din Provence, în apropiere de marea cea albastră, numită şi Mediterana, printre câmpurile nesfârşite de lavandă, iasomie şi trandafiri, se află locul pe care cei pasionaţi visează să îl vadă măcar o dată în viaţă, capitala parfumurilor, Grasse.
Nume mari şi nume vechi ale caselor de parfumuri şi ale maeştrilor care cunosc taina recompunerii în flacoane a emoţiilor şi sentimentelor umane se leagă de aceste locuri în care istoria s-a scris printre retorte şi alambicuri, printre lădiţele cu cassis şi coşurile mari, pline de flori.
Aici, între semnele caselor Galimard, Fragonard şi Molinard, între şirurile de culegători şi în succesiune de anotimpuri s-au scris istorii şi tratate, s-au inventat reţete ţinute secrete, fiind apoi reproduse, îmbogăţite, schimbate.
Aici, pe străzile parcă vechi de când lumea, s-au plimbat Renato Bianco, cel venit odată cu Caterina de Medicii în ţara sa adoptivă, unde el va fi rege peste otrăvuri şi parfumuri, iar ea regină peste întregul popor, fraţii Farina, dintre care unul, Jean Marie, cel stabilit la Koln, va compune una dintre cele mai fabuloase ape, omagiu pentru munţii Italiei natale, Jean Paul Feminis, părintele apelor de colonie numite şi Aqua Admirabilis ori marchizul de Fragipani, laolaltă cu regi şi ţărani, cu duci şi oameni simpli, unii în căutarea esenţei perfecte, unii în drumurile lor spre câmpuri, ca şi culegători.
Aici, printre poveşti încă nescrise, tinerii care vor desena mai departe conturul de floare în miros, învaţă despre tainele acestei lumi, despre arta de a amesteca imaginarul cu realul, natura şi chimia, într-un acord aproape perfect, visând la ziua în care numele lor va fi amintit cu emoţie, aşa cum se vorbeşte astăzi despre maeştrii familiei Guerlain, Francois Coty, Serge Lutens sau Jean Claude Ellena, cel care chiar aici s-a născut.
Vreau si eu! Ce frumos trebuie sa fie! Chiar sa stii ca urmatoarea mea vacanta europeana o sa o fac la Grasse. Acum mai trebuie doar sa conving printul sa-mi ia un raft de parfumuri :P.
Catintherain, acum că poţi alege perioada în funcţie de florile care îţi plac cel mai mult, bănuiesc că vei fi acolo la vremea culesului trandafirului de mai. Şi sunt sigură că vizitând Fragonard vei avea ocazia să îţi faci propriul parfum de trandafir împreună cu ei. 🙂 Nu-i aşa? Abia aştept să ne povesteşti!
Minunat!…parca simt mireasma !!!
Mulţumesc mult pentru comentariu, doamnă Siminiceanu!
Ador atmosfera provensala!
♥´(¯`♥´¯)..♥
********.`•.¸.•´……♥ ♥ჱܓ ჱܓ ჱ* ჱܓ * ჱܓ ჱܓ* ჱ