Antipozi. Abia acum am înţeles sensul profund, adevărat al acestui cuvânt: un spaţiu aflat de cealaltă parte a Terrei, nu doar geografic, ci şi moral, conceptual. Am mai scris aici despre iniţiativele tot mai multor manageri din Ţara Cangurilor de a-şi răsplăti salariaţii cu bilete gratuite de intrare la bordel. Nu am făcut-o admirativ – îmi sunteţi martori, eventual necesari –, ci doar sec constatativ, cu frica în sân că soţia s-ar putea să-mi citească articolul… Aici, oricât de neutru m-aş dori, mi-e greu să mă abţin să îl felicit pe dl Gerry Harvey, patronul unei firme de instalaţii sanitare cu filiale pe tot continentul australian (populat, se pare, cu bărbaţi mai curajoşi…; explicabil: sunt, genetic, urmaşii puşcăriaşilor exilaţi aici de „stafidita” monarhie britanică…). Astfel încât accept logica perfectă a replicii date de el criticilor aduse de asociaţiile de babe bigote: „Ce e aprioric rău în iniţiativa de a oferi salariaţilor tichete valorice «convertibile» fie într-o anumită reţea de librării, fie în alta de restaurante şi pub-uri, fie într-una, naţională, de bordeluri sigure, oficiale? Că doar toţi sunt adulţi şi pot opta. Şi vă asigur, doamne ipocrite şi înăcrite, că librăriile au fost pe ultimul loc…”. Aud? Citind eu replica conului Gerry, îmi dau târcoale, simultan, un regret şi o consolare: că nu am emigrat la vreme în Australia şi că, oricum, ar fi fost imposibil să devin fericitul angajat al firmei lui Gerry, deoarece nici azi nu mă pricep să înlocuiesc o garnitură la robinet…
Dietrich (Marlène). Actriţă inimitabilă, „Îngerul Albastru” se va retrage, la bătrâneţe, în singurătate şi alcool. Opozantă declarată a lui Hitler, misterioasa femeie care a lansat moda costumului de damă cu pantaloni avea să explice motivul acestei invenţii: „Am iubit, deopotrivă, femeile şi bărbaţii. Am fost o pasională bisexuală. Mi-au plăcut bărbaţii celebri, obligatoriu arătoşi, cu umerii laţi. Din păcate, majoritatea sunt lipsiţi de cultură şi subtilitate, de aceea i-am folosit mai mult… la pat şi i-am schimbat frecvent. Pe cei pe care i-am iubit cu adevărat îi pot număra – cu îngăduinţă – pe degetele unei singure mâini…”.
Erotice. (de-ale bac-ului). Preludiul e obligatoriu: nu se intră într-o femeie ca în primărie. Şi femeile au ouă, dar mai mici ca ouăle de găină. În esenţă, singurele diferenţe dintre bărbaţi şi femei sunt sânii şi sexul. Sânii sunt un organ facultativ. Sexul bărbătesc nu are oase, se simte asta şi la pipăit (asta-i din teza la „anatomie” a unei adolescente emancipate). Secreţiile sunt o boală a femeilor care se umezesc prea tare. Pentru a obţine o erecţie, orice bărbat trebuie să se frece de orice femeie. În filme vedem cupluri care se sărută pătimaş şi îndelungat, dar asta nu e obligatoriu pentru a face sex. Henric al IV-lea avea succes la dame, dar evita preludiul, deoarece mirosea a usturoi.
Flags (steaguri). O recentă expoziţie de pictură a tânărului artist Mihai Florea este dedicată analizei, în cheie satirică, a relaţiei excesiv speculate azi dintre publicitate şi sexualitate (consacrată de sloganul-poruncă „sexul vinde”). Secţiunea ce are genericul de mai sus propune un set de imagini în care diferite ţări îşi promovează imaginea şi drapelul pe… chiloţei de damă! Cel mai interesant este steagul României, a cărui gaură 90-istă devine gaura din slip. Oferind, elegant, privirii noastre, acces la… esenţă. Eu cred însă că această consacrată „marfă de export” autohtonă nu mai are de mult nevoie de publicitate…
Kotovski (Grigori). Conducător militar şi virulent activist comunist din Basarabia. În timpul primului război mondial a luptat pe frontul din România, ulterior devenind bolşevic. După revenirea Basarabiei la patria mamă a trecut în U.R.S.S., fiind „artizanul” creării R.S.S.A. Moldoveneşti – formată din 8 judeţe în Transnistria – o entitate artificială, menită a deveni bastionul expansionismului bolşevic în Balcani. Mare „iubăreţ”, a sfârşit ucis – în 1925, la numai 44 de ani – de un soţ gelos, un oarecare Maiorov, membru de partid. Implicarea G.P.U. (succesoarea temutei C.E.K.A.) în această „crimă pasională” este susţinută de faptul că soţul ucigaş a fost eliberat după o detenţie de numai trei ani. În 1935, localitatea Bârzula, unde a murit amantul ghinionist, i-a primit numele, acolo ridicându-se şi un mausoleu, distrus de trupele române în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1954, la Chişinău, i s-a consacrat o statuie ecvestră, care tronează şi azi în faţa hotelului „Cosmos”. Pentru mine cel puţin, semnul că Republica Moldova are cu adevărat o conducere independentă îmi va fi dat în ziua în care acest monument-sfidare, ce maculează centrul oraşului, va dispărea. În plină zi şi nu în miez de noapte, cum procedau comuniştii.
Piscină. Bunăstarea duce la creşterea exponenţială a consumului de apă. Doar în sezonul estival, de pildă, pentru umplerea celor 45 de mii de piscine private din oraşul canadian Quebec şi pentru udarea peluzelor locuinţelor se risipeşte un volum de apă echivalent cu necesarul unui oraş cu 10.000 de locuitori, timp de un an întreg. La nivel mondial, 70% din apă este utilizată în agricultură.
Premoniţie. „Politica a devenit carnagiu între canibali” (Petre Pandrea, 1950). O valabilă premoniţie a sclipitorului – dar nefericitului – “mandarin valah”… Ca şi alte fraze de geniu, precum “Românii au talent de puşcăriaşi, ştiu să îndure destinul cu resemnare”.
Dicţionarul lui Cezar: De la antipozi, la stagnare
Publicat miercuri, 29 iunie 2011 de clement.media. Categorie: agora.
1 2
Comentariul dvs.
ClementMedia.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!