Prof. Vasile TUDOR:
De aproape un deceniu m-am străduit să concep o teorie ştiinţifică care să explice
unitar structurile elementare şi interacţiunile fundamentale din Univers. Am fost fascinat că structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, de la atomi şi molecule la sisteme planetare şi galaxii, sugerează modelul vortex ca matrice primordială în devenirea realităţii obiective. Aprofundarea riguroasă a demersului cognitiv în conceperea unei teorii unitare a existenţei are la bază teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitaţional şi câmpul electric, care pun în evidenţă surse de tip convergent(puţuri) şi divergent(izvoare) pentru particule universale – interpretate ca elemente primordiale în structurarea existenţei la nivelul cel mai profund. Particulele universale interacţionează între ele doar prin ciocniri aleatoare, în care se respectă legile de conservare ale energiei cinetice, impulsului mecanic şi momentului cinetic . Se poate demonstra teoretic că vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forţe invers proporţionale cu pătratul distanţei dintre ele, alfel spus, se verifică legea atracţiei universale şi legea lui Coulomb. Pentru a explica unde „dispar”, respectiv, de unde „apar” particulele universale implicate într-un vortex, se impune o abordare dialectică, prin raportare la principiul „unităţii şi opoziţiei contrariilor” formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Termenul de contrarii trebuie înţeles ca laturi sau tendinţe interne opuse ale elementelor structurale şi proceselor care coexistă, dar se exclud reciproc, fiind cauzele devenirii existenţei. La nivelul actual al cunoaşterii, aceste caracteristici sunt îndeplinite de particulele elementare şi antiparticulele corespunzătoare. Se ştie că, fiecărei particule îi corespunde o antiparticulă, având aceeaşi masă, dar sarcinile electrică, barionică şi stranietatea sunt de semne contrare. Particulele şi antiparticulele nu pot exista împreună, deoarece se anihilează reciproc, transformându-se în energie. Deci materia şi antimateria nu pot exista decât în universuri separate. Este firesc să presupunen că Universul nostru este asociat dialectic cu Universul complementar, având vortex-ul ca punte de legătură între materie şi antimaterie(reflexia „în oglindă” a materiei). Dificultăţile de înţelegere la nivel intuitiv, pot fi depăşite la nivel abstract, prin extinderea teoriei relativităţii la evenimentele care se desfăşoară într-un spaţiu cvadridimensional dual, având în comun axa timpului, cu sens unic – din trecut, prin prezent, spre viitor(principiul cauzalităţii). Este bine de amintit că, legile de conservare a unor mărimi fizice admit o abordare interesantă în cadrul mecanicii analitice, fiind intrinsec legate de omogenitatea şi izotropia spaţiului, precum şi de uniformitatea timpului, prin aşa-numitele operaţii de simetrie(translaţia în spaţiu, rotaţia spaţială, translaţia în timp). Conform teoremei Noether, într-un sistem izolat fiecărei operaţii de simetrie îi corespunde o lege de conservare a unei mărimi fizice. Spre exemplu, din invarianţa funcţiei lui Lagrange faţă de translaţiile infinitezimale în spaţiu, rotaţiile spaţiale infinitezimale şi translaţiile infinitezimale în timp, rezultă legile de consevare ale impulsului mecanic, momentului cinetic, respectiv energiei mecanice totale. Este o provocare tulburătoare pentru cercetarea teoretică să pună în evidenţă ansamblul complet al operaţiilor de simetrie care să justifice toate legile de conservare din microcosmos. Să nu se uite că, dualitatea existenţei se manifestă şi prin raportul dintre materie şi un factor ideal activ denumit conştiinţă sau spirit, capabil să reflecte şi să transforme realitatea obiectivă. Deschiderea teoriei vortex către interpretări filozofice, este deosebit de permisivă, având ca punct de plecare ipoteza că orice entitate din Univers reprezintă o configuraţie de particule universale, mai mult sau mai puţin stabilă, eventual se manifestă ca undă progresivă sau staţionară. Problema se pune dacă poate exista o entitate informaţională primordială care are o pondere totală sau parţială în devenirea proceselor din Univers.
