Camelia SIMA:
Sunt ultimele zile de mai, florarul, luna în care şi dealuri şi glastre şi grădini cântă: „veniţi, privighetoarea cântă şi liliacul a-nflorit”.
După ce narcisele şi zambilele şi-au scris povestea şi primăvara şi-a desenat tot mai mult soare pe fuste, luna lui mai ne aduce în case şi în suflete ciorchini grei de miros dinspre arbuştii ce s-au colorat în alb şi mov ori semnele de roz îmbătător şi înfoiat ale tufelor de bujori, aceste flori mari, bogate, ce trăiesc însă atât de puţin.
Din sticluţa noastră cu poveşti astăzi vine miros de liliac şi bujor, buchetul pe care vi-l dăruiesc în cuvinte ce îmi amintesc de grădinile copilăriei, cele în care un liliac ne umbrea odihnitor jocul şi o tufă de bujori ne zâmbea de lângă fântâna ce ne ostoia setea de copii învolburaţi.
Astăzi nu mai caut floarea cu cinci petale a liliacului, cea norocoasă şi nici nu mai
strâng petale roz cu mâna mea mică, dar florile acestea îmi amintesc de copilărie, acei ani în care m-am legat pentru totdeauna de taina mirosului şi a florii.
Liliacul (syringa) este un arbust folosit cu predilecţie ca plantă ornamentală şi este originar din Europa de est şi de sud-est şi Asia. Fae parte din familia oleacee (măslini) şi este considerat floare a iubirii, fiind asociat în Grecia, Liban şi Cipru cu sărbătoarea pascală. Utilizat îndeosebi în parfumeria de lux, esenţa acestor ciorchini mirositori se extrage cu dioxid de carbon sau butan, iar legenda acestor flori privine din Grecia antică. Pe atunci se spune că zeul Pan a întâlnit în plimbările sale o nimfă deosebit de frumoasă pe nume Syringa şi apropiindu-se de ea ca să îi vorbească, aceasta s-a speriat şi a fugit, transformându-se într-un arbust cu ajutorul zeiţei Artemis. Din lemnul acestui arbust Pan şi-a confecţionat primul nai şi se mai spune că cine ascultă muzica unui nai confecţionat din lemn de liliac nu o va uita niciodată.
