Avem suceveni foaaarte mulţumiţi (chiar fericiţi!)

Asociaţia „Pentru Suceava” s-a adresat sucevenilor (cu precădere celor potenţial nemulţumiţi – s-ar înţelege din chemarea ei), în partea a doua a lunii aprilie a.c., cu un mesaj civic, menit să genereze atitudine; de altfel, unul dintre sloganurile cu care a încercat să le atragă atenţia (şi s-a făcut foarte multă publicitate în acest scop!) a fost chiar acesta, foarte explicit: „Ia atitudine!”. „Ai observat şi tu că în ultimii 20 de ani eşti doar un număr, o parte dintr-un procent. Eşti important doar o singură zi, o dată la 4 ani…”, se spunea în introducerea unui chestionar cu 21 de puncte, tipărit – se anunţa – în 25000 de exemplare (dar aflat şi pe net, în variantă online), chestionar ce ar fi urmat să fie completat şi depus în mai multe puncte din municipiu, vreme de aproximativ o săptămână, la finele lui aprilie şi începutul lui mai. Chestionar destinat, aşadar, cu precădere sucevenilor care se simt neglijaţi mai ales de reprezentanţii mediilor politice şi administrative locale şi care, eventual, chiar şi „doar o singură zi” (în afara celor… legale) doresc să-şi facă publice opiniile. Potrivit intenţiilor şi implicit aşteptărilor realizatorilor campaniei, răspunsurile ar fi urmat să indice totodată cine ar fi, în acest moment, „oamenii valoroşi ai urbei”. 
În ce mă priveşte, am fost foarte curios (la început, manifestând chiar o inocentă curiozitate) să aflu ce se va întâmpla şi, finalmente, rezultatul completării chestionarelor. Altfel, opinez că a fost vorba despre o încercare inedită de evaluare a preferinţelor şi aspiraţiilor comunităţii (fără a avea însă pretenţia unei cercetări de specialitate), de care sucevenii n-au mai avut parte până în prezent. Am fost curios, de asemenea, să aflu şi eventual să înţeleg ce reacţii generează inclusiv întrebări metaforice, vizând mai curând un anume imaginar individual şi/ sau colectiv decât o realitate (de genul celei referitoare la „dascălii adevăraţi”) sau în ce măsură ar reuşi respondenţii să evalueze „încrederea” de care dau dovadă societăţile comerciale (aşadar, de cine ar fi trebuit a fi evaluată încrederea: de angajaţii proprii?, de clienţi sau şi potenţiali clienţi?, de cei care aşteaptă ca firmele să sprijine proiecte comunitare?…). Rezultatele au fost făcute publice de curând şi, din nefericire, vestea că din 25000 de chestionare au fost completate şi depuse doar 2% (adică 500) mă determină să vorbesc mai departe nu despre nişte rezultate ca atare, ci doar despre informaţii dificil de însăilat într-o construcţie cât de cât logică şi coerentă, furnizate de un experiment în urma căruia 500 au contat pentru, să spunem, peste 100000. Fără pretenţia de a le evalua separat şi în ansamblu (altfel, exerciţiu, până la un punct, aproape inutil!), unele dintre aceste informaţii vorbesc inclusiv despre percepţii eronate ale realităţii sau despre alte situaţii aparte. De exemplu, unii dintre cei care au răspuns au demonstrat că nu prea ştiu ce înseamnă funcţionar public, nu s-au gândit că Gheorghe Flutur n-are buletin de Suceava (deci n-ar putea avea… pretenţii să candideze pentru un loc în CL), au băgat biserica printre instituţiile statului etc.; pe de altă parte, se poate observa că din unele cartiere (Burdujeni, George Enescu) s-a răspuns mai mult decât din altele sau că, de asemenea, anumite grupuri (de vârstă, profesionale, confesionale) au răspuns mai bine „provocării” decât altele. Chiar ar fi fost interesant (mai ales că şi aceste date au fost culese) ca, la final, să se fi făcut publice şi date despre profilul general al respondenţilor: vârstă medie, studii, ocupaţii.