Festivalul naţional de literatură „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”, ediţia a XVI-a, 2011
Aceasta ar fi concluzia, simplă şi, credem, adevărată de la finalul ediţiei din acest an a Festivalului „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”. Sau şi la această ediţie au confirmat! Situaţie aproape de aşteptat în contextul în care tinerii creatori din judeţ sunt interesaţi să participe la concursul ale cărui premii sunt cunoscute la Udeşti, în faţa Casei memoriale „Eusebiu Camilar”, iar majoritatea celora care participă la alte concursuri de gen din ţară se întorc cu premii dintre cele mai importante. Aşadar, s-ar putea spune că rezultatele obţinute de elevii C.N. „Petru Rareş” nu sunt surprize (Ana-Maria Lupaşcu, Deniz Otay, Andreea Teliban, Clara Căşuneanu, Elisabeta Maruseac). Nu mai sunt surprize nici cel al fălticenencei Mihaela Matei (Colegiul Agricol) sau al dornencei Andra Iordache (Liceul Teoretic „Ion Luca”) sau al prof. Jenica Romanică, de la acelaşi liceu. Nici cel al tânărului prof. Vlad Sibechi. De-acum, după ce i-am întâlnit şi între laureaţii din acest an ai concursului judeţean dedicat elevilor, de la Vatra Dornei, se pare că nici elevii de la C.N. „Mihai Eminescu” Suceava nu mai sunt surprize: Alexandra Cîrstean şi Alexandru Stan. O surpriză (dar nu datorată întâmplării) ar fi însă Anastasia Gavrilovici (de la C.N. „Petru Rareş”). Concurând la două secţiuni, a devenit dublu laureată, cu menţiunea că, la proză, a urcat pe podium alături de doi autori şi mai cu vârstă, şi mai experimentaţi (chiar dacă mai cunoscuţi pentru poezia lor). Iată însă cum arată ierarhiile.
La secţiunea proză, Marele Premiu „Eusebiu Camilar” a fost obţinut de Andrei P. Velea (Galaţi); premiul I – Livia Ciupav, Arad; premiul II – Marina Popescu, Bucureşti; Anastasia Gavrilovici, Ipoteşti, Suceava. Premii din partea revistelor au câştigat Andrei P. Velea („Ateneu” Bacău), Livia Ciupav („Timpul” Iaşi) şi Marina Popescu („Citadela” Satu Mare).
La secţiunea poezie, Marele Premiu „Magda Isanos” a fost câştigat de Ana-Maria Lupaşcu, Vama, Suceava, iar al doilea premiu ca valoare, Premiul „Constantin Ştefuriuc”, acordat de cotidianul „Crai nou”, a fost obţinut de Andreea Teliban, Suceava; premiul I – Deniz Otay, Suceava; premiul II – Mihaela Matei, Suceava; premiul III – Vlad Ionuţ Sibechi, Boroaia, Suceava. Premii de revistă au obţinut: Ana-Maria Lupaşcu („Bucovina literară” Suceava), Deniz Otay („Convorbiri literare” Iaşi), Mihaela Matei („Conta”, Piatra Neamţ), Vlad Ionuţ Sibechi („Poezia”, Iaşi), Alexandra Cîrstean, Suceava („Timpul” Iaşi), Andreea Teliban („Hyperion” Botoşani), Marina Popescu, Bucureşti („Contact Internaţional” Iaşi), Andra Iordache, Vatra Dornei, Suceava („Poesis” Satu Mare), Mara Diana Alexoaea, Suceava („Dacia literară” Iaşi), Adelina-Georgeta Dozescu, Belinţ, Timiş („Porto franco” Galaţi), Anastasia Gavrilovici, Ipoteşti, Suceava („Plumb” Bacău), Alexandru Stan Suceava („Revista română” Iaşi), Mihai Gheorghe, Motru, Gorj („Citadela” Satu Mare).
La secţiunea reportaj literar, Clara Căşuneanu, Suceava, a câştigat Marele Premiu „Mircea Motrici”, urmată de Jenica Romanică, Vatra Dornei – premiul I; Elisabeta Maruseac, Suceava – premiul II şi Elena Olariu, Răducăneni, Iaşi – premiul III. Premii de revistă şi-au adjudecat Clara Căşuneanu („Ateneu”) şi Jenica Romanică („Citadela”).