Cezar STRATON:
„Gelozia pricinuită de o femeie e mai chinuitoare în absenţa, decât în prezenţa ei”. Voi
folosi această afirmaţie a lui Garabet Ibrăileanu – un (încă) insuficient relevat cunoscător al iubirii şi „demonilor” ei – pentru a lărgi, mod necesar, aria discuţiei despre sfâşietorul sentiment al lipsei de „posesie totală” a fiinţei iubite. Boală? Infirmitate? Obsesie? Pandant necesar al iubirii totale? Interogaţiile enunţate încearcă să definească gelozia… Fără a o acuza/scuza/clasifica, ne am propus aici să îi desluşim resorturile, şi să îi găsim – vai, doar teoretic! – leacul.
Autorul „Adelei”, părintele Garabet, scria, desigur, despre absenţa, despre lipsa fizică a „obiectului frustrării”, femeia. Dar ce ar fi să încercăm să pătrundem în jungla – cu atât mai înfiorătoare cu cât e populată de fiare sălbatice, necunoscute, de „specii” masculine adverse, devoratoare ale minţii şi sufletului unui bărbat îndrăgostit, ce îi reproşează iubitei sale „trecutul său”, atingerile, sărutările, penetrările, orgasmele tinereţii… Dacă gelozia proaspătă, activă şi actuală, „frica de celălalt” poate fi înţeleasă şi chiar atenuată – inclusiv prin „centura de castitate” (greu de purtat de către femeie, generatoare de efecte diametral opuse) a reprimării şi subjugării conjugale, ei bine, cu adevărat (sin)ucigaşă, de iubire, încredere şi viitor mi se pare gelozia retroactivă. Obsesia de a o poseda, anulând retroactiv (supremă utopie!) trecutul, trăirile intime ale femeii iubite…
Un scriitor pe nedrept uitat, Claude Anet, „om de lume, viveur, sportiv şi jurnalist” al „anilor nebuni” de la începutul veacului XX, relevă magistral durerea infinită – deci neputincioasă – a bărbatului fixat în înfiorătoarea sa revendicare de a „spăla” total memoria corpului şi minţii femeii adorate. În 1995, opusculul reedidat al lui Claude Anet a „spart” piaţa literară franceză. Deunăzi, „Humanitasul” îl publica în româneşte, sub girul de calitate ce se numeşte, la Suceava, „Accent Print” ul păstorit magistral de „transatlanticul” Cristian Lupaşcu. Acestea fiind zise, cred că e cu mult mai bine să citez câteva pasaje cu adevărat memorabile despre „posedarea trecutului iubitei” din cartea intitulată simplu „Note despre amor”.
*
„Gelozia este adesea sentimentul unei fiinţe slabe, lipsite de apărare, care se agaţă disperată de ceea ce are. Dacă ea rămâne fără „obiectul iubit”, vede în faţa ei un gol imens, pe care nu va izbuti niciodată să l umple. Rezistă geloziei doar bărbatul care ştie că, dacă ar fi înşelat, ar găsi în preajmă, în aceeaşi clipă, două trei femei dispuse să l iubească şi pe care le-ar iubi, poate, şi el. Nu ne putem imagina un Don Juan gelos…”
