psih. Gabriela CLEMENT:
Analiza freudiană a isteriei oferă, printre altele, o bună imagine asupra relaţiilor dintre cultură şi reacţiile psihopatologice ale individului (atunci, ale femeii). Observaţiile lui Sigmund Freud au permis în epocă şi ulterior înţelegerea mai fină a unor tulburări de care femeile se întâmpla să fie afectate. Însă la sfârşitul secolului XIX şi în prima parte a secolului XX se dădea (dacă se dădea!) prea puţină atenţie alimentaţiei şi influenţei sale asupra calităţii vieţii. A trebuit să ajungem în anii ’80 ai secolului trecut pentru ca, asupra acestui aspect, devenit ulterior foarte important, să fie atrasă atenţia societăţii americane. Cântăreaţa Karen Anne Carpenter (alături de fratele său cânta sub numele de „The Carpenters”, duo apreciat în acea vreme; ea era şi o reputată bateristă) avea să moară la doar aproape 33 de ani, în urma unui stop cardiac. Abia ulterior avea să se clarifice că ea suferea de anorexie mentală şi că moartea a avut drept consecinţă complicaţii cauzate de aceasta. S-a spus că decesul a survenit din cauza utilizării excesive şi pe termen lung a laxativelor, despre care cântăreaţa credea că o vor ajuta să-şi menţină masa corporală în anumite limite. Aproximativ 10 ani mai târziu, marele public avea să afle că Diana Spencer (Lady Di) suferea de bulimie însoţită de episoade de depresie, iar pe acest fond utiliza substanţe purgative şi care provocau voma…
Este de bănuit că astfel de tulburări nu trebuie puse neapărat în relaţie cu doar contemporaneitatea; ele se vor fi manifestat, nu neapărat sub forma unor cazuri izolate, şi anterior, însă n-a fost suficient încât să atragă atenţia, pe de o parte, iar pe de alta nu existau specialişti pregătiţi să le cerceteze, să le evalueze, să le trateze. Dincolo de acestea, vor fi fost şi destule interese (de familie, de grup etc.; sociale sau religioase) care să conducă la tăinuirea lor sau la „cosmetizarea” lor publică.
E bine de ştiut că dificultăţile alimentare apar, de regulă, încă din copilărie (sau, altfel spus, îşi au debutul istoric în copilărie), iar dacă nu sunt avute în vedere (de părinţi, de mamă în principal) se pot permanentiza şi agrava. Pe de altă parte, familia constituie un cadru care furnizează primele modele de alimentaţie, dar şi primul cadru unde absenţa (părinţilor sau a unui părinte), neglijarea, conflictele se pot „trata” de către copil prin refuz sau abuz alimentar. Sau spaţiul unde anumite alimente sau băuturi (mai ales dulciuri şi sucuri) pot deveni recompense, fiind asociate mereu de minor cu anumite acţiuni şi cu succesul lor.
Spre adolescenţă, atât fetele cât şi băieţii iau act din ce în ce mai mult de propria imagine de sine, imaginea corporală fiind parte a acesteia. Pe scurt şi pe înţelesul tuturor, imaginea corporală nu ar fi doar percepţia unei persoane despre corpul ei, ci mai ales percepţia semnalelor din jur (reale sau închipuite) referitoare la propriul corp: nu cum se prezintă ea, ci mai curând cum se vedea ea în ochii altora şi în funcţie de codurile sociale (iar în contemporaneitate, din ce în ce mai mult, mediatice). Prin urmare, mai ales dacă se consideră nemulţumit de acest răspuns pe care consideră că îl primeşte „din afară”, adolescentul se simte obligat să ia măsuri. Bunăoară, tinerele riscă să-şi autoimpună cure drastice de slăbire, după metode aflate de la prietene, de pe site-uri (chiar nespecializate!) sau de pe web-forumuri. Apoi, primele relaţii îi determină pe adolescenţi să sondeze dacă persoana iubită îl place „cu adevărat”, făcând eventual eforturi să intre în standardele acesteia.