Parfumul ca un întuneric, ca un paravan între sine şi lume, o distanţă necesară ori un ecran invizibil, având miros de cedru în toate cele trei note ale sale s-a născut în anul 1992 şi este evocarea unui vis. Un parfum care este asemeni unei linii violet în otravă, destinat nu oricărei femei şi nu oricărei nopţi, un chypre elegant, evocând Marakech-ul cu străzile sale inundate de mirosuri, a fost debutul lui Serge Lutens în lumea parfumurilor, acest mare creator de nişă francez, cel care avea să declare cu ocazia relansării acestui parfum, în anul 2009: „Feminite du Bois este acuzatul, iar eu sunt judecătorul îndrăgostit de criminal”.
Serge Lutens a cunoscut Marocul în anul 1968 pe vremea când era fotografi şi machior al casei Dior şi va reveni aici, în grădinile de la Marakech în căutarea mirosului pe care îl va recompune iar şi iar în parfumurile sale speciale. Din amintirile sale de atunci va păstra mirosul de lemn pur şi sfânt, acel lemnul houd, pe care orice pelerin la Mecca îşi doreşte să îl găsească măcar o dată în viaţă, dar vor trece 30 de ani până când, sub bagheta sa, Christopher Sheldrake şi Pierre Bourdon vor recrea această amintire şi o vor dărui lumii într-un flacon de un roşu burgund, cu linii curbe, asimetrice, ca un sipet de taină ce poate ascunde miracol sau otravă.
Parfumul, debutează cu note de vârf picante, fructate, de piersică şi prune îmbogăţit cu cardamon, tarhon, neroli şi ghimbir, miezul se conturează tot pe fonduri picante, cu acord de scorţişoară, flori de garoafă, iris, trandafir, iasomie, violete şi ylang-ylang, iar notele de bază sunt ambrate, lemnoase, cu cedru de atlas, completat cu note orientale de civet, ambră, mosc, santal, migdale. Ca şi încadrare este un parfum lemnos cu acord de chypre dar mai presus de orice, este amprenta olfactivă a unui vis. Într-o perioadă în care parfumeria era dominată de minimalism, de lejeritate şi discreţie, acest parfum este ca o crinolină, ca o bijuterie olfactivă, drapaje mirosind a lemn, în toate notele sale, dar nu unul sec sau dur, ci uleios, delicat, aproape animal.
Apărut iniţial sub numele casei Shisheido, parfumul a trecut sub numele creatorului său odată cu relansarea de acum doi ani şi este… parfumul meu preferat.