Omul din paleolitic era monogam: vânătorul primitiv nu putea întreţine mai multe femei. Poligamia va apărea mai târziu, la populaţiile sedentarizate prin agricultură. Înainte, bărbatul era unicul furnizor al cărnii cotidiene. În toate societăţile de vânători culegători (practică existentă şi azi la aborigenii sau boşimanii din Africa de Sud) funcţiona o severă interdicţie a sângelui, legată de ciclul feminin: doar bărbaţii au privilegiul armelor , pentru că acestea fac sângele să curgă. Femeile nu pot folosi decât instrumente care nu produc sângerare.
Iată că „rolurile” erau deja repartizate pentru următoarele milenii, deoarece ideea „fiinţei impure” care este femeia se născuse, fără a fi încă oficializată prin dogmă şi morală!
Cât despre sexualitate, aceasta nu era, la început, prea rafinată. Împreunarea, pe la spate, nu avea multe preliminarii, poziţia fiind inspirată de cea folosită de animale. Primele reprezentări artistice conţin puţine fiinţe umane, ele fiind preponderent zoomorfe, adevărate simboluri ale forţei şi virilităţii naturale. Prima prezentare a două fiinţe umane care fac dragoste – o plachetă gravată, descoperită de istoricul Jean Clottes în Ariège – datează de „doar” 12.000 ani! Abia în Neoliticul superior vor apărea celebrele Venus „supraponderale” – fără trăsături ale feţei, dar cu atributele feminine exacerbate –, expresie a recunoaşterii funcţiei materne şi reproductive.
Odată cu sedentarizarea populaţiilor – acum circa 10.000 ani – şi inventarea agriculturii, creşterii animalelor şi apariţia satelor, regulile de viaţă devin cu mult mai clare, mai restrictive. Sarcinile domestice ale femeilor se înmulţesc şi diversifică. Autoritatea „socială” se întăreşte: apar norme ale relaţiilor sexuale şi reguli de „încuscrire” care rezultă din proprietatea asupra bunurilor. Picturile descoperite în Sahara (datând între acum 5.000 – 2.000 de ani) prezintă multe cupluri umane înlănţuite în diferite poziţii intime. Dar, atenţie: întotdeauna cupluri şi nu parteneri multipli. Jean Courtin fixează aici sfârşitul „Epocii de Aur”: sexualitatea începe să fie controlată de comunitate. Dar, ca un corolar, apar răpirile, violurile, conflictele şi sclavia între comunităţi vecine.
Faptul că femeile „primitive” – mă tem că am comis un paradox! – sunt împodobite şi machiate tot mai măiestrit arată, dincolo de poziţia predominantă ce le era rezervată – statut împlinit în matriarhat – că femeia nu mai e considerată doar o „fabrică de copii”, ci şi obiect al dorinţei sexuale, pe care ea o întreţine, prin îngrijire şi împodobire.
> „Ce este femeia? Un înger cu sex” (Anonim)
> „Cred că boala cea mai gravă a lumii de azi este lipsa de iubire” (Lady Diana)