Oare şi pasărea Phoenix tot pe limba ei piere?
Ioan Mugurel SASU:
Probabil unele emisiuni de televiziune se adresează numai cunoscătorilor, altcineva ajuns în faţa ecranului şi văzând acolo nişte persoane aşezate pe scaune, privind toate în aceeaşi direcţie şi făcând gesturi cu mâna, arătând cu degetul mare în sus sau în jos , ar putea fi tentat să creadă că vede publicul de la lupte de gladiatori. Bun. Dar a cui viaţă sau moarte se decide? Ştiind că este vorba despre aleşii (cui?) votând legile (care?) problema devine greu de rezolvat. Eram obişnuiţi ca legile să apară fără posibilităţi de aplicare, tarate de un medievalism dureros (dureros pentru cei cărora li se albiseră tâmplele la catedră fără să stie că în interiorul membranei celulei, înafară de citoplasmă şi nucleu, se mai află şi elemente de putere cel puţin abstractă), legi care iau contact cu desuetudinea „ante portas”(nu ne referim la Hanibal) etc. Acum apare marea noutate: legi votate din eroare. Erori scuzabile, nu şi cele ale electoratului care sunt greşeli plătite scump. Cum ar fi dacă jucătorul de şah ar reface mutările pe care ulterior le consideră greşite sau câtă bucurie ne-ar produce scuzele frizerului care ar face o mişcare greşită cu briciul? Dar aceştia nu sunt aleşi. Din păcate: mulţi aleşi, puţini chemaţi. Asta tot cu caracter de noutate şi numai pe la noi care ne bucurăm, printe altele, de o umilitoare libertate, noi care avem dreptul să ajungem acolo unde nu suntem doriţi, să facem ceea ce altora le provoacă scârbă, să primim bani puţini dar insulte cât încape (şi încape nu glumă), noi care am găzduit cândva Triunghiul Bermudelor în Marea Neagră, noi care am fost determinaţi de unii (şi mai ales de alţii) să devenim atât de săraci încât să cerem pomană şi multe am mai fost noi în stare a face.
Puterea băncilor nu trebuie ştirbită şi salariile nu trebuie să crească. De ce? „Exploatatorul” este un cuvânt urât şi de tristă amintire, nu-l vom folosi, va veni (nu Mesia) ci „investitorul”. Şi va fi bine. Pentru cine? Pentru cei care şi până acum au trăit bine dar care nu au jucat corect. Când veneau ei la băile de mulţime, erau primiţi într-un fel, când au mers băile de mulţime la ei s-a procedat altfel. Niciodată mulţimile nu au fost dorite „la palat”. Poate va fi altfel atunci când nimeni nu va mai îndrăzni să se lăfăie în palate pe care nu ar fi fost capabil să le construiască. Este bine că se construiesc măcar drumuri, de ce nu le-or fi folosind cine trebuie? Că dacă vine vremea să ne înecăm, să o facem din cauză că nu ştim a înota nu pentru că avem o ghiulea legată de picioare.
Totuşi cine or fi fost gladiatorii cărora li se hotăra soarta, cu gesturi de mână, în legislativul românesc?