psih. Gabriela CLEMENT:
Insomnia se manifesta în primul rând sub forma tulburarilor ale somnului, despre care se presupune ca ar afecta aproximativ 20% dintre oameni (dar în Franta, spre exemplu, prof. Joel Paquereau, secretarul general al Societatii Franceze de Cercetare a Somnului, reputat specialist în psihologia somnului spune ca 60% din populatia tarii sale acuza astfel de tulburari). Aceste tulburari pot avea consecinte mai mult sau mai putin grave asupra sanatatii.
Asadar, relativ multi sunt cei care se plâng de „insomnie”. Poate fi vorba însa despre insomnie severa, care s-ar traduce, în fapt, prin episoade prelungi de absenta a somnului sau de somn dificil pe întreaga durata a noptii (sau aproape toata noaptea), cu consecinte diurne pregnante (mai ales somnolenta). Sau poate fi vorba despre insomnie moderata – 2 sau 3 nopti fara somn în decursul unei saptamâni. Lipsa somnului are urmari nefaste mai ales asupra vigilentei (este vorba despre asa-numitul sindrom al insuficientei de somn) sau memoriei. Somnolenta diurna excesiva poate determina absenteism de la serviciu, apatie si imposibilitatea implicarii în rezolvarea unor sarcini obisnuite de lucru, dar, mai grav, poate fi la originea unor accidente rutiere sau la originea unor accidente de munca. În ce priveste insomniile severe, acestea sunt epuizante, devastatoare; o persoana care sufera de astfel de insomnii se simte foarte rau. Iar de aici, riscul cel mai important îl constituie depresia si tulburarile anxio-depresive.
Exista si alte tulburari ale somnului; poate fi vorba despre opriri ale respiratiei (apnee), repetate, în cursul noptii, consecinta lor fiind un somn fragmentat noaptea, iar ziua – somnolenta. Sunt invocate de asemenea si nu sunt nicidecum de neglijat, complicatiile cardiovasculare, hipertensiunea arteriala, riscul de infarct cardiac si de accident vascular cerebral. Foarte rara, din fericire, este narcolepsia, care se manifesta prin accese irezistibile de somn în timpul zilei (altfel spus, persoana este doborâta de somn).