Protecţie împotriva tornadelor

   Una din formele de manifestare violentă a naturii este tornada, termen care, la origine, provine din latinescul “tonare”. Tornadele sunt furtuni violente din categoria curenţilor de tip turbionar (vârtej, vortex) cu aspect de pâlnie sau coloană în rotaţie rapidă, al căror diametru poate varia de la câţiva zeci de metri la circa 2 km. Pâlnia tornadei poate fi verticală sau înclinată, iar în cursul deplasării se balansează şi se răsuceşte, uneori desprinzându-se de la sol. Curentul turbionar de aer se roteşte în jurul centrului de joasă presiune cu viteze care pot depăşi 500 km/h, iar viteza de înaintare a tornadei poate atinge 110 km/h, distrugând totul în cale. O tornadă devine vizibilă datorită vaporilor de apă condensati din stratele exterioare dar şi antrenării prafului, noroiului sau a diverselor obiecte din zona de contact cu solul. Tornadele provoacă spaimă printre oameni prin efectul de surpriză şi forţa devastatoare. Fenomenul se desfăşoară atât de rapid încât avertizarea populaţiei este ineficientă. Un pas înainte în prognoza tornadelor este asigurat de radarele doppler care detectează picăturile de apă din interiorul norilor şi permit meteorologilor să studieze forma, viteza şi orientarea curenţilor de aer. Numai adăposturile rezistente la solicitări mecanice foarte mari pot asigura protecţie pentru oameni şi animale. Formaţiunile pentru situaţii de urgenţă trebuie să informeze din timp populaţia asupra măsurilor de securitate şi să acţioneze în situaţii critice conform unor planuri de intervenţie prestabilite.Dacă există condiţii favorabile, tornadele pot să apară oricând pe suprafaţa continentală, între 200 şi 600 latitudine nordică şi sudică. Pe suprafaţa continentală, SUA deţine recordul pentru numărul anual de tornade, circa 800, urmată de Australia, China, India, Rusia, Anglia, Germania şi Bangladesh. Este celebră Aleea Tornadelor (Tornado Alley), o regiune din SUA care se întinde de la Golful Texas spre nord, prin estul Dakotei de Sud.
Fenomene similare, însă de mai mică intensitate, se pot produce deasupra oceanelor, masa de aer fiind încărcată cu picături de apă aspirate de curenţii turbionari ascendenţi, aşa cum se întâmplă în apele subtropicale din Golful Mexic şi din largul coastei de sud-est a Statelor Unite. Se pare că, răspunzător pentru trombele de apă este aerul continental care se răspândeşte peste ocean, unde dă naştere la turbulenţe.
 În prezent, clasificarea tornadelor se bazează pe efectele produse de acestea, deoarece măsurătorile directe ale vitezei vântului sunt dificil de realizat. Este meritul lui Theodore Fujita, profesor de meteorologie la Universitatea din Chicago, de a fi introdus scara ce îi poartă numele, în care tornadele sunt împărţite în slabe (F0,F1), puternice (F2,F3), şi violente (F4,F5). Dacă tornadele slabe nu afectează populaţia, în schimb cele de nivel F5 distruge construcţii solide, ridică în aer autovehicule, răstoarnă trenuri, smulge copacii din rădăcini şi puţine victime scapă cu viaţă, lăsând în urmă un peisaj sinistru – ca la explozia unei bombe atomice. Poate că aceste imagini dezolante i-a făcut pe unii superstiţioşi să creadă că locurile bântuite de tornade sunt blestemate, afirmaţie care denotă lipsa de pregătire ştiinţifică în domeniul fizicii atmosferei.