L.D. CLEMENT:
Vă aminteam, deunăzi, că România se numără printre puţinele ţări din lume în care nu
există legislaţie care să impună o vârstă anume sub care consumul de alcool să fie interzis. Între timp, aflarăm că, în aceeaşi ţară, din cauza crizei, consumul de băuturi spirtoase pe cap de român a scăzut şi, se pare, va continua să scadă. Patronatul spirtoaselor autohtone (din a cărui industrie au rămas fără slujbe 7000 de oameni) zice că, de la 8,5 litri de tărie într-un an (2008 – !!!), românul (ce-l cuprinde şi pe abstinent, şi pe alcoolicul inveterat) a ajuns să se cinstească doar cu 5 litri de tărie pe an (de criză – 2010). S-ar spune că rachiul scump şi leafa mică l-au mai moderat pe beutor. Dar poate că pe lângă această concluzie netă mai încap ceva nuanţe. Precum cea că tăria scumpită la noi a ajuns s-o concureze (numai la preţ) pe cea importată. Sau că cea nescumpită sau mai puţin scumpită a fost, de fapt, scăzută-n grade sau turnată în clondire mai mititele. Altfel zis, ştiinţa barmanului isteţ (amesteci cu apă şi torni sub semn) a fost aplicată, pe alocuri, încă din fabrică, să-i fie furat consumatorului ochiul cu preţul mic. Dar beţivul (căci, de bună seamă, el duce greul afacerii) va fi fiind beţiv, dar nu-i musai să fie şi prost; se orientează! Poate că se cuminţeşte (oare?), poate că-şi drege ficaţii în spital, poate c-o dă pe vinuri, poate că suge din ce-i picură contrabanda, poate că… Da, la această variantă din urmă a ajuns şi patronatul, emiţând o strălucită idee: „Din cauza crizei, mulţi oameni s-au mutat pe autoconsum”. Sau, parafrazându-l, la chef, pe Ion Barbu: „Bun sânge şi beutură sieşi, Matol sugea din el”!
