psih. Gabriela CLEMENT:
Probabil că sunt foarte puţini oameni care ar putea spune că nu au simţit niciodată
sentimentul chinuitor de gelozie. Iar mulţi recunosc deschis că au avut parte de episoade (crize!) mai lungi sau mai scurte de gelozie manifestă. De aceea ne-am putea întreba: gelozia este oare un sentiment normal, pozitiv, folositor etc. sau, dimpotrivă, unul din sfera patologicului, negativ, dăunător cuplului? Şi suntem în măsură să ne răspundem singuri dacă ne gândim la anumite aspecte: > cât de dese sunt aceste situaţii de criză şi cât de intens le resimţim, de asemenea cât de des le resimte partenerul; > au ca punct de plecare un fapt real, semnificativ sau imaginaţia este aceea care o ia razna? > există, într-adevăr, un rival/rivală demn/ă de toată atenţia? De fapt, de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama că am alunecat în capcana propriilor scenarii, care ne fac viaţa un coşmar. Trăim o permanentă nelinişte trezită şi întreţinută de teama de a nu fi abandonaţi. Simţim neputincioşi că, oricât de mult ne-am strădui, nu mai putem întreţine la partener sentimentul iubirii. Avem impresia sfâşietoare că am fost trădaţi în sentimentele cele mai intime. Parcă ne confruntăm cu ideea dureroasă că suntem respinşi de cel care până mai ieri nu avea ochi decât pentru persoana noastră. Ne încearcă un sentiment copleşitor de inferioritate şi ne facem o mie de reproşuri. Suspiciunea ne macină în suflet şi ne tulbură mintea. Ne convingem singuri că suntem înşelaţi fără nicio urmă de îndoială…
Este important să conştientizăm că, atunci când devenim geloşi, personalitatea noastră suferă o transformare. Iar ea are multiple consecinţe asupra modului nostru de a gândi şi de a ne comporta. Cu alte cuvinte, când devenim geloşi riscăm să ne îndepărtăm sau să ne pierdem partenerul şi aceasta nu din cauză că într-adevăr se confirmă bănuiala că el ne-ar fi infidel. Ci pentru că ne consumăm toată puterea pentru a dovedi acest fapt şi uităm să preţuim ceea ce avem în acel moment al relaţiei. Ne „obligăm” la o atitudine greşită în mod repetat, devenim nemulţumiţi de noi înşine şi ne împovărăm de sentimentul ruşinii (al umilinţei, uneori), suferim de crize acute de resentimente şi ură faţă de partener sau de presupusul rival, devenim confuzi şi contradictorii în acţiunile noastre (putem comite chiar acte de violenţă), se întâmplă să ne pierdem autocontrolul şi să devenim depresivi; până la o tentativă de suicid sau de răzbunare (homicid) nu mai există decât un pas…
Se spune uneori că gelozia este o dovadă de iubire. Dar sunt atâtea şi atâtea modalităţi în care ne putem dovedi iubirea!… De ce să riscăm cu atâta uşurinţă să ne transformăm în sclavi ai propriilor scenarii de coşmar?
