Camelia SIMA:
Considerat floarea florilor, iubit în egală măsură de artişti, dar şi de oameni simpli, de o varietate impresionantă de soiuri şi culori, adaptat la cele mai diverse temperaturi, simbol al iubirii, trandafirul este eroul nostru de astăzi.
Locuieşte în grădina din spatele casei, în ghivecele din fereastră, înfloreşte în ceaşca de ceai sau ne zâmbeşte şi ne învăluie cu mirosul său unic, de pe etajeră, din recipientul preţios.
Corpul său cald, pudrat, dulce, picant, ameţitor, este tema revelaţiilor noastre olfactive,
migălos construite de viaţă şi recreate în parfum, în acel irepetabil parfum, amprenta pe care o putem recunoaşte oricând şi care ne provoacă aceeaşi reacţie ca parfumul lui Coty: „ce bine miroşi, mamă!”, redenumind astfel mai simplu, dar atât de profund, La rose jacqueminot, marele clasic soliflor de trandafir, parfum lansat prin spargerea unui flacon în Les Grands Magasins du Louvre, la începutul secolului trecut.
O călătorie imaginară în timp pe urmele acestei flori, ne-ar aminti faptul că frumoasele femei egiptene foloseau pomada de trandafiri, iar în Persia, renumită în vreme pentru parfumurile sale din trandafir roşu, se practica uscarea bobocilor de floare în vase de ceramică, ştiut fiind faptul că astfel se intensifică mirosul cu care, ulterior, se înmiresmau locuinţele. Din Grecia antică ne-a rămas în amintire uleiul de trandafir obţinut prin macerare cu uleiuri grase de măslin, sesam, migdale şi laur, iar la banchetele romane, boluri mari de apă de trandafiri erau aduse de sclave pentru spălarea mâinilor. În Arabia celor o mie de mirosuri, trandafirul de Damasc sau Alexandria era floarea favorită, cea care devenită apă de roze prin distilare ori ulei de trandafir -prin macerare- şi purta un singur nume, de legendă: attar.
In epoca barocă, rămasă în istorie ca perioada parfumurilor grele ce ascundeau lipsa de igienă, părul era pudrat cu un amestec de flori de trandafiri şi neroli, celebra pudră a la Marechale, iar în secolul al XVIII-lea, epoca apelor de colonie sinonime cu graţia şi voluptatea, Maria Antoaneta folosea apă de roze, trandafirul fiind floarea sa favorită, iar marchiza de Pompadour prefera uleiul lui Venus, un amestec de trandafir, santal şi iris. Mai departe povestea ne spune că, în secolul XIX, epoca batistelor parfumate, a miresmelor delicate şi suave, Josephine de Beauharnais, cea cunoscută în istorie ca nebuna moscului, se îmbăia în apă de trandafir şi cognac.
