Cezar STRATON:
Odată cu morala „tradiţională” a dispărut – ori „s-a diluat” – un întreg set de prejudecăţi legate de sex. Tot ce înainte era interzis, imoral, nesănătos (ca, de pildă, modul de abordare a masturbării) cedează azi în faţa suveranului „acord al părţilor”.
Cu toate aceste „cutremure”, morala nu a dispărut. Faptul poate fi dovedit prin mulţimea de „îngrădiri juridice” în domeniu. Unele din acestea vizând normarea unor moravuri odinioară condamnate, dar azi recunoscute legal (ori măcar tolerate).
Două cărţi recent apărute („Despre sexualitate în democraţie” de Valerie Daoust şi „Libertatea sexuală” de Daniel Borillo şi Danielle Lochak – amândouă la respectabila editură pariziană P.U.F.) vin să aşeze un necesar contrapunct la viziunea idilică a lui „totul e permis” şi încearcă să definească limitele legale şi morale ale „libertăţii sexuale” născute în efervescenţa anilor ’70. De altfel, titlul prezentului episod nu ne aparţine, el fiind esenţa comentariilor – nu puţine – generate de apariţiile editoriale amintite. Parafraza la un slogan esenţial indică, fără îndoială, importanţa dezbaterii acestei teme.
În ceea ce ne priveşte, imuabila limitare a spaţiului tipografic, alăturată bogăţiei infinite a temei, ne obligă să renunţăm, des, la precizarea „paternităţii” (mă rog, maternităţii) fiecărei idei, referinţe. Vom proceda astfel – pentru a nu transforma textul într-un academic studiu în care „subsolul” sufocă mesajul – de câte ori vom discuta „idei de-a gata” din surse diferite, preponderent opuse (în sensul eternei „confruntări” bărbat femeie).
Acestea fiind zise, să revenim. Care este tabloul actual al „libertăţii sexuale” prin prisma legii şi moralei?