„Istoria ne arată că uneori se îmbolnăvesc şi comunităţile, nu numai indivizii. Şi pentru sau contra acestor boli, ciudate foarte, mai se găsesc şi vraci din cei mai ‚ciudaţi’: războiul; sau o formă sau alta a dictaturii.” Sunt cuvintele care deschid primul capitol al acestei cărţi publicate în premieră în format digital pe www.corectbooks.com
Lansarea acestui volum a reprezentat o dublă premieră pentru piaţa din România. „Aventurierii politicii româneşti” este prima carte a unui autor consacrat oferită în premieră în format digital, fiind astfel accesibilă tuturor cititorilor de limbă română oriunde s-ar afla. În acelaşi timp, evenimentul de lansare realizat pe platforma Skype, în cursul căruia marele scriitor Nicolae Breban a putut să dialogheze cu reprezentanţii presei şi bloggerii din România, a fost o premieră în sine.
„Îi mulţumesc celebrului romancier şi eseist Nicolae Breban pentru încrederea acordată atunci când ne-a încredinţat manuscrisul său şi ne-a oferit posibilitatea de a-l publica în premieră în librăria noastră. Sunt sigur că această carte va naşte aprinse polemici şi controverse şi sunt sigur că nu va putea fi ignorată de nimeni”, a declarat Sorin Roşca Stănescu, Director General Virtual Big Bang, compania care deţine CorectBooks.
„Aventurierii politicii româneşti” reprezintă viziunea personală a acad. Nicolae Breban asupra felului în care au fost influenţate evoluţia României şi conştiinţa naţională de către cele 4 dictaturi prin care ţara noastră a trecut în secolul XX. Volumul este disponibil exclusiv pe www.corectbooks.com începând din data de 7 noiembrie 2010.
„Am ales să lansez această carte prin intermediul www.corectbooks.com pentru că, deşi nu cred că va dispărea cartea pe vechiul suport de hârtie, sunt convins că aceasta se va dubla prin cartea virtuală şi nu putem exclude şi în niciun caz refuza avantajul enorm care se poate obţine astfel şi mai ales capacitatea de discuţie, de comentarii pe care un astfel de text aproape că-l cere”, a declarat Nicolae Breban cu ocazia lansării cărţii „Aventurierii politicii româneşti”.
Referindu-se la subiectul tratat în acest volum şi actualitatea sa, Nicolae Breban a adăugat: „Conştientizarea problemei naţiunii este una care ar putea salva multe probleme şi false probleme care se pun astăzi. A început să se vorbească puţin şi în politica românească de ideea de moralitate iar ce nu există la fundamentul societăţii politice româneşti este tocmai acest organ al moralităţii, această capacitate de a fi deschis şi de a te pune în serviciul altora”.
Celebrul scriitor şi academician, autor a 13 romane, 10 povestiri şi nuvele, trei piese de teatru şi două scenarii de film, a utilizat pentru prima dată platforma Skype pentru a se alătura presei din România, în direct de la Paris, pe data de 7 noiembrie 2010. Cu o zi înainte a fost publicat pe www.corectbooks.com şi pe http://www.facebook.com/CorectBooks precum şi pe www.youtube.com, interviul acad. Nicolae Breban cu dl. Sorin Roşca Stănescu – realizat la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti – în care scriitorul prezintă, printre altele, şi motivele pentru care a acceptat colaborarea cu librăria virtuală.
Evenimentul de lansare a avut loc la Bistro de la Presse, o cafenea amenajată simbolic în stil franţuzesc într-o frumoasă vilă din zona Kisseleff. (CORECTBooks)
***
În curând va fi lansată cea mai complexă platformă online integrată din România, CorectBooks fiind una dintre componentele acesteia.
Pentru mai multe informaţii, contactaţi Eugen Secmerean – eugen.secmerean at vando.ro