Ovidiu MORAR:
„Toate perioadele istorice în care valorile suferă un proces de dezagregare sunt perioade de mare înflorire a kitsch-ului.” (Hermann Broch)
Kitsch-ul e în general definit ca arta fără pretenţii destinată consumului imediat al
maselor, fie că e vorba de imitaţia serială, fie de creaţia individuală produsă tot pe bandă rulantă (de pildă, un oarecare pictor american de gang e mediatizat acum drept cel mai prolific artist al tuturor timpurilor, el fabricând, se pare, până în prezent câteva mii de tablouri). Ar intra deci în această categorie atât copiile pe scară industrială, la alte dimensiuni şi din materiale ieftine, ale capodoperelor clasice (ca, de pildă, o micuţă Domnişoară Pogany din gips bronzat), cât şi producţiile de un gust îndoielnic menite a satisface redusele exigenţe estetice ale vulgului, ignorant prin definiţie. În fapt, kitsch-ul reprezintă arta populară prin excelenţă, căci experienţa estetică pe care o suscită e colectivă, standardizată, redusă la afecte primitive (violenţa, concupiscenţa etc.) şi sentimente călduţe valabile pentru toată lumea (teoretic, oricine ar trebui să simtă milă faţă de copila sedusă şi abandonată, respectiv ură faţă de cinicul seducător).
Însă dacă prin definiţie kitsch-ul e arta maselor, rezultă că în actuala societate „de consum” în care, după cum semnala Ortega y Gasset încă din 1930, masele şi-au impus propriile gusturi şi propriile valori, aceasta constituie până la urmă, volens-nolens, singura formă de artă viabilă; ba mai mult, kitsch-ul tinde să fie (ori chiar a devenit), după cum arăta Abraham Moles, „un mod de a fi” caracteristic, astfel încât omul kitsch poate fi considerat reprezentantul tipic al acestei societăţi în care totul e „de masă”: mass-media, cultură de masă, învăţământ de masă etc. etc. Omul kitsch e un average man ce trăieşte cu sentimente şi opinii unanim acceptate, un număr într-o serie infinită. Visul lui e de a se integra cât mai bine în această societate, adoptându-i toate convenţiile şi complăcându-se într-un anonimat confortabil. De altminteri, omul kitsch e perfect mulţumit de sine şi nu-şi face niciodată probleme din pricina celorlalţi, pe care-i consideră de aceeaşi natură, ca făcând va să zică parte din aceeaşi familie. Îl poţi întâlni pretutindeni, la televizor sau pe stradă, pe stadion sau în parlament, mestecând ca un rumegător şi târâindu-şi placid şlapii prin supermarketuri, ros de o unică preocupare: pâinea şi circul.
