psih. Gabriela CLEMENT:
Testele psihologice sunt instrumente ştiinţifice de măsurare a psihismului uman. Ele sunt utilizate, în baza unor norme – referitoare la activitatea psihodiagnostică –solid fundamentate, de specialişti din laboratoare de testare psihologică, clinici, cabinete de profil etc. Dar de ele se interesează, la rândul lor, şi persoane implicate în activitatea educativă,
precum cadrele didactice şi, deopotrivă, părinţii; nu în ultimul rând elevii din ultimele clase de liceu, aflaţi în situaţia de a opta pentru o anume specialitate universitară. De asemenea, studenţii sau tinerii absolvenţi care caută să decidă în cunoştinţă de cauză asupra unui traseu profesional, precum şi managerii, interesaţi de potenţialul şi de aspiraţiile angajaţilor din subordine. În cele din urmă, se poate spune că testele psihologice manifestă o atracţie pentru foarte multă lume: unii sunt interesaţi, de exemplu, de calitatea cuplului, alţii caută, pur şi simplu, să se autodefinească în raport cu sine şi cu ceilalţi. Curiozitatea lor este sporită de faptul că, adesea, întâlnesc „teste psihologice” la mai tot pasul: în reviste specializate (în general, care se adresează unui public majoritar feminin, fie că este vorba de cariere, de sănătate, diete, modă, casă etc.), almanahuri, site-uri diverse. Având în vedere toate aceste perspective, testele se pot diferenţia în cel puţin trei (cf. prof. univ. dr. Nicolae Mitrofan) mari categorii:
Testele psihologice, standardizate pe loturi mari de subiecţi, teste care răspund unor exigenţe de ordin ştiinţific. Astfel
de teste sunt utilizate numai de psihologi şi chiar dacă şi persoanele nespecializate pot avea, uneori, acces la unele informaţii despre acestea, ele nu au acces însă la testele integrale şi, mai ales, la modalităţile lor de aplicare şi de interpretare. Asemenea teste sunt instrumente de măsurare a personalităţii (MMPI-2), inteligenţei (Stanford-Binet, Wechsler), temperamentului (Guilford-Zimmerman), atenţiei (Praga).
Există şi teste care vizează cunoaşterea şi autocunoaşterea, iar rezultatele lor au o valoare orientativă. Din punct de vedere ştiinţific, ele sunt inferioare celor din prima categorie, mai ales prin aceea că nu răspund uneia dintre cerinţele de bază ale testului ştiinţific – standardizarea. Aceste teste se numesc, de fapt, „psihoteste”.
Aşa-numitele „teste psihologice” care pot fi întâlnite în reviste (şi chiar ziare), site-uri (sau secţiuni ale unora) care se prezintă ca fiind de „psihologie”, deşi dau de înţeles că ar măsura capacităţi sau însuşiri psihice, cel mai adesea nu sunt decât nişte instrumente mediatice de divertisment. De altfel, într-o altă ordine de idei, chiar realizatorii unor „formate” de televiziune la modă în această perioadă, care ne propun psihologi sau psihiatri în interacţiuni live cu diverşi subiecţi, se acoperă cu precizarea că sunt „emisiuni de divertisment”, nicidecum emisiuni ştiinţifice. Aşadar, nu pot fi teste psihologice, de exemplu, seriile de interogări ca cele prezentate la adresa http://www.portalroman.com/teste-psihologice/ cu titluri ca acestea: Ce vârstă psihologică ai? (test psihologic – atitudine); Cum faci sex? (test psihologic – dragoste); Cum stai cu umorul? (test psihologic – comunicare); Bărbatul visurilor tale (test psihologic – sentimente) sau Ce destin vei avea? (test psihologic – personalitate) (sic!). Mai aproape de adevăr se află, în schimb, cei care la adresa http://www.zodiace.ro/teste/ prezintă propuneri oarecum similare sub titlul „Teste psihologice, teste haioase”.
În general, dicţionarele generale sunt de acord că un test este „o probă prin care se examinează, în psihologia experimentală, unele aptitudini psihice şi fizice ale unei persoane” (DEX 98). Specialiştii se raportează însă la definiţii încă mai riguroase: „Probă, folosită mai ales în psihologia diferenţială, care permite descrierea comportamentului unui subiect într-o situaţie definită cu precizie („consemnele” testului) prin referire la un grup definit de subiecţi plasaţi în aceeaşi situaţie” (Maurice Reuchlin). Practic, aceste teste – sau, mai bine spus, TESTELE PSIHOLOGICE – sunt realizate pentru a măsura un aspect riguros delimitat (sau au o ţintă perfect conturată) din structura comportamentului uman (inteligenţa, memoria, atenţia, atitudinile, temperamentul, sociabilitatea etc.); sunt obiective (interpretarea scorurilor nu este afectată de judecăţi subiective ale examinatorului); standardizate (sunt administrate, cotate şi evaluate uniform). Ele răspund, de asemenea, la două cerinţe importante: sunt fidele (oferă, în mod constant, aceeaşi informaţie despre un subiect) şi valide (măsoară cu exactitate ceea ce şi-au propus să măsoare).