@ Un interviu (în cele din urmă rămas netipărit) cu psih. Gabriela CLEMENT
…E foarte riscant a spune ce am avea de învăţat din ceva ce, de la bun început, denumiţi a fi „tabu”. Adică, în general, „interzis” sau, într-o optică ceva mai relaxată (dar nu neapărat mai convenabilă majorităţii), „ascuns”, „exclusiv pentru – anume – iniţiaţi” sau inacceptabil din punctul de vedere al unei anume culturi sau subculturi. E bine să avem în vedere, de la bun început, că filmele XXX (şi există o atât de largă gamă de producţii – de la erotic la porno, de la soft la hard – care se comercializează sau chiar se difuzează gratuit – pe internet, de pildă – sub acest nume, încât este imposibil de a le atribui tuturora un standard ca atare) nu s-au realizat nicidecum în scop didactic şi nici în scop terapeutic. Nu sunt nici măcar filme documentare. Sunt pur şi simplu ficţiuni! Altfel, chiar denumirea pe care o utilizaţi/ preferaţi dvs reprezintă un eufemism menit să evite aspecte de regulă definitorii pentru aceste producţii: „adult/ pentru adulţi” (cu un conţinut destinat unui public major/ matur, pe deplin dezvoltat fizic şi psihic; de asemenea, avertizat), eventual şi/ sau „porno/ pornografic (reprezentând comportamente sexuale explicite, prin norma publică înţelese drept indecente; dedicat unui consum în cadru privat). Imaginile statice şi apoi dinamice (foto, iar apoi video) „pentru adulţi” au fost şi sunt realizate şi promovate doar în scop comercial. Ele se susţin, într-o anume măsură, prin aceea că ar dezvălui teme aflate (mai mult sau mai puţin) în relaţie cu un imaginar erotic sau cu fantasme sexuale ale unor anumite persoane. Dar – nota bene! – fantasmele sexuale îşi păstrează potenţialul benefic numai în măsura în care ele rămân fantasme; altfel spus, rămân în sfera imaginarului. Fiindcă altfel, puse în practică şi devenind realitate comună, există riscul de a se cere a fi înlocuite, mereu şi mereu, cu „altceva” care ar putea însemna, în percepţia unei persoane, „mai mult”, „mai intens”, „mai neobişnuit”. Iar sexualitatea nu este bine a fi privită în calitate de competiţie: nici cu tine însuţi, nici cu altcineva! Mai ales în contextul în care, adesea, producţiile XXX propun modele, standarde fizice şi psihice, ritualuri dincolo de educaţia, informaţiile curente, habitudinile şi posibilităţile unor persoane sau cupluri obişnuite.
Este evident că nu refuz ideea ca cineva să înveţe ceva, ce consideră că i se potriveşte, dintr-un film XXX pe care l-a vizionat la un moment dat. Receptându-l însă (cum e bine să fie receptat oricare alt produs comercial de natură mediatică) cu detaşare şi înţelepciune. Este la latitudinea respectivei persoane dacă doreşte să nu modifice nimic în privinţa propriei sexualităţi ori, eventual, să experimenteze, chiar să evolueze într-un anume sens folosindu-se de informaţiile astfel achiziţionate şi, în măsura posibilităţilor, probate, sau dacă doreşte să încerce să devină aidoma unui actor de film XXX. Însă sunt de părere că ar fi mai uşor ca cineva – femeie sau bărbat – să devină realmente actor de film XXX (beneficiind, aşadar, şi de toate avantajele „de culise” ale convenţiei pe care o presupune filmul), decât, abdicând de la afecţiune şi de la armonia benefică unei relaţii, să jinduiască în dormitor a fi asemenea unui personaj dintr-un astfel de film. În viaţă nu poţi fi decât tu însuţi; nici Catwoman, nici Superman, nici Alien, nici Mickey Mouse!
