Percepţii publice asupra cancerului – imaginar şi realitate

În spaţiul de limbă franceză, termenul „cancer” a căpătat la sfârşitul secolului al XV-lea sensul de „tumoare malignă” (existând şi variantele „cancre” şi „chancre”, ultima dând ulterior, şi în limba română, termenul „şancru”). Conform lui Bernard Hoerni, recuperarea sensului de cancer în limba franceză şi, evident, explicarea lui, pornind de la Galen, au fost realizate de Henri de Mondeville şi apoi de Ambroise Paré (1509-1590), cu sensul de „tumoare care prezintă o masă centrală din care se ramifică vene umflate, ca nişte picioare (sugestia venind, evident, şi de la înfăţişarea crabului – n.n.), care aderă la tumoare şi care se agaţă de ţesuturile vecine precum nişte cleşti”. Adjectivul „canceros” este utilizat pentru prima dată, potrivit lui Bernard Hoerni, la mijlocul secolui al XVIII-lea, iar adjectivul „anticanceros” este folosit de la mijlocul secolului al XIX-lea. Începând din 1920, termenul „cancer” este la originea altor numeroase cuvinte, precum „cancerologie”, „cancerolog”, „cancerigen” (apoi şi „cancerogen”), „cancerofobie”, această familie de cuvinte tinzând să funcţioneze în paralel şi chiar să o înlocuiască pe cea derivând din rădăcini greceşti şi având la bază termenul „carcinom” . Cancerul este adesea utilizat ca imagine (metaforă) în calificarea unor situaţii sociale (ca şi „cangrenă” sau „plagă”): şomajul, rasismul, consumul de droguri, corupţia, poluarea sau terorismul. Ca şi tumoarea malignă, se consideră, aceste rele îşi au originea în interiorul societăţii şi ameninţă, pe măsură ce se dezvoltă, să o distrugă din interior. Astfel de utilizări ale termenului au fost din ce în ce mai des remarcate încă de la începutul secolului trecut: „Influenţa germană era atât de profund ancorată în Maroc, precum un cancer. Extragerea ei solicita cea mai delicată operaţiune” (Edith Whanton, 1919); „Cum să vindecăm concupiscenţa? Ea nu este niciodată limitată la câteva acte, ea este un cancer generalizat; infecţia este peste tot” (François Mauriac); „Există în sentimentele noastre o înclinaţie pasională care le determină a deveni obsedante sau, dacă spunem altfel, canceroase (…), aşa încât un instinct ce se eliberează în el însuşi proliferează la infinit” (V. Jankélévitch).