Trupa Guns N’ Roses se va afla pentru prima dată în România peste aproximativ o lună. La data de 21 septembrie, ea

Sursa foto: WorldTourDates
concertează la Romexpo, în cadrul turneului mondial „Chinese Democracy World Tour”. Biletele sunt puse în vânzare prin reţelele de magazine ale unor firme de telefonie, ale unor librării şi online. Biletele costă între 266 şi 298 lei la tribună (VIP), 191 lei (în faţa scenei) şi 127 lei.
În timp, trupa a vândut în întreaga lume peste 100 de milioane de albume, însă cele mai multe, peste două treimi din total, le-a vândut în Statele Unite. Cel mai vândut album este „Appetite for Destruction” – primul de altfel –, cu peste 38 de milioane de unităţi vândute pe tot globul.
Înfiinţată în 1985, trupa de desfiinţează în 1993, pentru a se reuni ulterior şi a lansa, în 2008, un disc de studio intitulat „Chinese Democracy”. Forumula turneului „Chinese Democracy World Tour” este Axl Rose (vocal, pian), Dizzy Reed (clape, pian, sintetizator, backing vocals), Tommy Stinson (chitară bas, backing vocals), Chris Pitman (clape, backing vocals), Richard Fortus (chitară), Frank Ferrer (baterie, percuţie), Ron „Bumblefoot” Thal (chitară), DJ Ashba (chitară).
concertu a fost prea beton mai ales welcome to the jungle