Legea nr. 213 din 27 mai 2004, privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 492 din 1 iunie 2004
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – Prezenta lege reglementează modul de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România.
Art. 2. – (1) Au dreptul să exercite profesia de psiholog:
a) cetăţenii români;
b) cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene şi ai celorlalte state din Spaţiul Economic European, prin stabilire în România sau în regim de servicii temporare;
c) cetăţenii din alte ţări cu care România are convenţii bilaterale în domeniu.
(2) Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică se face de către persoanele prevăzute la alin. (1), care au absolvit o instituţie de învăţământ superior de specialitate, cu diplomă de licenţă în psihologie sau asimilată, obţinută într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, din România sau din străinătate, recunoscută sau echivalată, după caz, potrivit legii.
Art. 3. – Psihologul cu drept de liberă practică se supune, în exercitarea profesiei, prevederilor legislaţiei naţionale, europene şi internaţionale, referitoare la drepturile fundamentale ale omului.
Art. 4. – (1) Psihologul cu drept de liberă practică îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului independenţei profesionale, care îi conferă dreptul de iniţiativă şi decizie în exercitarea actului profesional, cu asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea acestuia.
(2) Confidenţialitatea actului psihologic este protejată prin lege şi este o obligaţie a oricărui psiholog.
Art. 5. – Psihologul cu drept de liberă practică desfăşoară următoarele tipuri de activităţi:
a) studiul comportamentului uman şi al proceselor mentale;
b) investigarea şi recomandarea căilor de soluţionare a problemelor psihologice;
c) elaborarea şi aplicarea de teste pentru măsurarea inteligenţei, abilităţilor, aptitudinilor şi a altor caracteristici umane;
d) testarea psihologică, prevenirea şi psihoterapia tulburărilor emoţionale şi de personalitate, precum şi a fenomenelor de inadaptare la mediul social şi profesional;
e) interpretarea datelor obţinute şi elaborarea recomandărilor pe care le consideră necesare.
Art. 6. – Exercitarea profesiei de psiholog se desfăşoară:
a) în sectorul privat, în regim salarial, sau independent cu drept de liberă practică, potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi ale altor reglementări şi acte normative în vigoare;
b) în sectorul public, în care psihologii au, după caz, statutul de funcţionar public, cadru didactic şi alte funcţii, potrivit prevederilor legilor speciale şi regulamentelor sau statutelor instituţiei respective.
CAPITOLUL II
Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică
SECŢIUNEA 1
Dobândirea şi exercitarea dreptului de liberă practică
Art. 7. – (1) Dreptul de liberă practică implică exercitarea activităţilor prevăzute la art. 5 şi asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea actului profesional în raport cu beneficiarii serviciilor psihologice, cu respectarea reglementărilor specifice în domeniu.
(2) Dreptul de liberă practică se exercită olograf, cu menţionarea în clar a numelui, prenumelui şi a codului personal din Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România, concomitent cu aplicarea parafei proprii.
Art. 8. – (1) Persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) dobândesc atestatul de liberă practică în condiţiile prezentei legi. Dobândirea atestatului atrage înscrierea în Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România.
(2) Persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b), atestate ca psihologi de autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene şi ale celorlalte state din Spaţiul Economic European, dobândesc dreptul de liberă practică în urma recunoaşterii profesionale, în conformitate cu dispoziţiile legii speciale şi ale normelor europene în domeniu.
(3) Persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b), care prestează servicii temporare, au obligaţia de a face o declaraţie referitoare la serviciile prestate, care se depune la Colegiul Psihologilor din România, acestea fiind exceptate de la procedura atestării, precum şi de la obligativitatea înscrierii în Registrul unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România sau de la plata unei taxe administrative. În acest caz se aplică o procedură simplificată, stabilită prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 9. – Atestatul de liberă practică se eliberează pe baza normelor metodologice de aplicare a prezentei legi şi a stării de sănătate certificate.
Art. 10. – În funcţie de competenţa şi experienţa profesională ale solicitantului, se poate acorda una dintre următoarele forme de atestare:
a) atestatul de liberă practică pentru activitate în condiţii de supervizare, pentru psihologii fără experienţă în domeniul respectiv;
b) atestatul de liberă practică în regim de asociere, pentru psihologii care lucrează în colective profesionale;
c) atestatul de liberă practică autonomă, pentru psihologii care întrunesc criteriile de competenţă şi experienţă profesională stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Art. 11. – Atestatele prevăzute la art. 10 lit. a) şi b) pot fi revizuite, la cerere, după minimum un an.
Art. 12. – Controlul şi supravegherea modului de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică se fac în conformitate cu prevederile prezentei legi.
